Reprezentantele LPS Roman ocupă poziții modeste în clasament. În prima etapa a returului, LPS Roman va întâlni Ceahlăul Piatra Neamț, pe teren propriu.
Prima parte a campionatelor naționale de fotbal ale juniorilor A și B s-a încheiat în seria A, atât la juniorii mici, cât și la cei mari. Reprezentantele Liceului cu Program Sportiv (LPS) Roman nu au avut evoluțiile pe care și le-ar fi dorit în prima parte a întrecerii. Echipa juniorilor B, pregătită de Constantin Lupușoru, are o poziție ceva mai bună în clasament, locul al șaselea, în vreme ce colegii lor de la grupa de vârstă superioară se află pe locul al nouălea între cele 11 formații rămase în competiție în seria A. CF Noua Generație Iași s-a retras din campionat.
În ultima etapă a turului, cea cu numărul 11, reprezentantele Romanului au jucat pe teren propriu cu echipele CSMS Iași, aflate în cursa pentru calificare la turneele zonale, cu șanse mari de a atinge obiectivul menționat. Juniorii B de la LPS Roman au reușit, în etapa a 11-a, să termine la egalitate, 0-0, cu cei de la CSMS Iași, lideri în clasament. În schimb, juniorii A romașcani, de a căror pregătire se ocupă Sorin Manea, au pierdut, 0-2.
Duminică, 25 noiembrie, se vor disputa meciurile etapei a 12-a, prima a returului, echipele LPS Roman urmând să întâlnească, pe teren propriu, pe cele ale FC Ceahlăul Piatra Neamț, juniorii A de la ora 12, iar juniorii B de la ora 14, pe stadionul „Constantinescu Nehoi”.
Programul complet al etapei, la ambele categorii de juniori, mai cuprinde disputele: LPS Iași – ACS Rapid CFR Suceava, CSȘ Botoșani – LPS Vaslui, ACS Ceahlăul 05 Piatra Neamț – CSMS Iași, Sporting Club Vaslui – AFC Botoșani. LPS Suceava va avea pauză.
La finalul returului, echipa clasată pe locul al 11-lea va retrograda. Primele patru clasate se vor califica în turneul play-off, pentru desemnarea câștigătoarei grupei, în sistem tur-retur. Se va ține cont de rezultatele înregistrate de cele patru echipe în prima parte a competiției. Echipa care va termina pe locul I se va califica la turneul zonal. Formațiile clasate pe pozițiile 5-10 la finalul returului vor juca între ele în faza play-out a competiției, tot tur-retur.
Clasament juniori A, seria A
1 Ceahlăul 9 9 0 0 36-6 27
2 CSMS Iași 10 8 1 1 32-7 25
3 Sporting 10 6 1 3 18-12 19
4 LPS Iași 10 5 2 3 30-10 17
5 Rapid Sv 10 5 2 3 22-18 17
6 Ceahl. 05 10 4 1 5 17-15 13
7 AFC Bt 10 3 1 6 17-26 10
8 LPS Sv 10 3 1 6 11-30 10
9 Roman 10 2 3 5 14-24 9
10 CSȘ Bt 9 1 2 6 13-37 5
11 LPS Vs 10 0 2 8 12-37 2
Clasament juniori B, seria A
1 CSMS Iași 10 8 2 0 35-4 26
2 Ceahlăul 10 8 1 1 44-8 25
3 LPS Iași 10 7 1 2 31-4 22
4 Sporting 10 6 3 1 25-7 21
5 LPS Sv 10 5 0 5 11-18 15
6 Roman 10 4 2 4 15-16 14
7 Ceahl. 05 9 4 0 5 21-22 12
8 CSȘ Bt 10 3 0 7 11-28 9
9 AFC Bt 9 1 3 5 5-18 6
10 Rapid Sv 10 0 2 8 6-37 2
11 LPS Vs 10 0 2 8 3-45 2
[sam_ad id=”100″ codes=”true”]










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol