Începe o nouă ediție a Zilelor „Episcop Melchisedec Ștefănescu”

HomeReligie

Începe o nouă ediție a Zilelor „Episcop Melchisedec Ștefănescu”

În perioada 13 – 16 mai, în Arhiepiscopia Romanului și Bacăului se va desfășura evenimentul cultural-religios Zilele „Episcop Melchisedec Ștefănescu”, ajuns anul acesta la a XXIII-a ediție.

Anul acesta, când se împlinesc 200 de ani de la nașterea sa la Gîrcina Neamțului și 131 de ani de la nașterea în veșnicia lui Dumnezeu, vor avea loc comunicări științifice referitoare la viața și activitatea Episcopului Melchisedec Ștefănescu, vor fi organizate concursuri școlare și slujbe religioase în orașele Roman, Bacău și Buhuși, informează Arhiepiscopia Romanului și Bacăului. Episcopul Melchisedec Ștefănescu, „cel mai luminat episcop al românilor”, a fost ierarh pe scaunul vlădicesc de la Roman în perioada 22 februarie 1879 – 16 mai 1892.

Marți, 16 mai, în însăși ziua de pomenire a Episcopului Melchisedec, peste 1.200 de pelerini, însoțiți de preoți, sunt așteptați în urbea mușatină pentru a participa la evenimentul cultural-religios cuprins în programul manifestării.

Zilele „Episcop Melchisedec Ștefănescu”, Ediția a XXIII-a – „Episcopul Melchisedec Ștefănescu-două secole de la naștere” – Programul manifestărilor

Sâmbătă, 13 mai
– Activitate: „Cupa Melchisedec-șah în școală” – Concurs interjudețean de șah pentru preșcolari
Participă: 400 de copii preșcolari din 12 județe;
Locație: Fundația „Episcop Melchisedec” Roman (parc);
Orele 9.30-13.30

Sâmbătă, 13 mai
Activitate: conferință, comunicare – Conferință susținută de pr. Arhim. Pimen Costea, vicar administrativ;
Comunicare: „Muzica bisericească în timpul lui Melchisedec Ștefănescu” – Arhim. A. Ioniță;
Locație: Casa de cultură „Elisabeta Bostan”, Buhuși;
Orele 18.00-20.00

Duminică, 14 mai
Activitate: conferință, concert – Conferință susținută de pr. Hurjui Nicolae; Concert susținut de Corul „Episcop Melchisedec Ștefănescu” al preoților băcăuani;
Locație: Catedrala „Înălțarea Domnului” Bacău;
Orele 16.00 – 17.30

Luni, 15 mai
Activitate: concursuri seminariale – Concurs seminar: „Episcopul Melchisedec Ștefănescu și problemele muzicii bisericești”; Concurs corale seminarii din Moldova, în contextul Anului comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești” (la Liceul Teologic „Episcop Melchisedec” Roman);
Orele 10.00 – 15.00
Ora 16.00 Vecernie

Marți, 16 mai
Activitate: Sfânta Liturghie arhierească, concert, premiere, procesiune
Ora 09.00 Sfânta Liturghie arhierească (sobor de ierarhi);
Ora 11.30 Concert cântări pascale;
Ora 12.00 Premierea Concursului Național Catehetic;
Ora 12.30 Procesiune (Catedrală-Fundație);
Ora 12.45 Pomenirea Ierarhului Melchisedec și depunere de coroane (capelă fundație).