Prima paginăRoman

Încep lucrările la ștrandul de 1 milion de euro

Dimensiune text

* autoritățile locale dau undă verde lucrărilor din ștrand  * proiectul va fi executat de două firme din Roman, în 24 de luni * valoarea acestuia este de aproape 6.000.000 de lei, inclusiv TVA *

Modernizarea ștrandului din Roman, care va costa peste un milion de euro, va fi realizată cu fonduri de la bugetul local, cel puțin în acest an.

 

 

Ordinul de începere a lucrărilor va fi dat joi, 13 iunie, dar lucrările vor începe efectiv de luni, 17 iunie. Pentru cele trei bazine a fost nevoie și de aviz din partea Apelor Române.

strand 30041„Am cerut avizul în principal pentru că, în ștrand, sunt două puțuri vechi care aparțin Apelor Române, iar aceste puțuri vrem să le folosim pentru alimentarea cu apă a bazinelor. Am făcut analizele și apa este bună. Este un avantaj pentru comunitatea locală, întrucât nu vom folosi apă din rețeaua municipiului, iar acest lucru va conta foarte mult, dacă situația de la Simionești, la stația de captare a apei, nu se îmbunătățește”, a afirmat Ovidiu Bojescu, city-managerul municipiului Roman, făcând referire la faptul că doar jumătate din puțurile de la Simionești sunt funcționale și, din acest motiv, romașcanii au avut perioade în care furnizarea apei potabile a fost raționalizată. În plus, dacă zona de picnic va fi realizată conform proiectului, va trebui și pentru partea stângă a ștrandului o cantitate mare de apă, pentru întreținerea spațiului verde.

Contractul de modernizare a ștrandului a fost semnat de Primăria Roman în luna aprilie a acestui an, după ce, mulți ani, în zonă nu s-a investit aproape nimic.

În 2009, administrația locală a reușit să încheie un parteneriat cu un investitor din Ardeal. În urma unei licitații publice, omul de afaceri Valer Pop, administrator al societății Mobdecor Construct SRL, a primit în concesiune 22.800 de metri pătrați de teren din Ștrandul Roman, la prețul de 0,3 euro pe metru pătrat pe an. Investitorul promisese, la preluarea ștrandului, investiții de sute de mii de euro, unele fiind deja realizate. În vara anului 2009 a fost reabilitat un bazin de înot, a fost construită o grădină de vară și câteva cabine de schimb. În anii următori, ar fi trebuit să apară un hotel cu 16 camere și două apartamente, un restaurant cu terasă și o cofetărie cu terasă, la nivelul al doilea, dar și o piscină acoperită, cu bar și servicii SPA, plaje, spații verzi, terenuri de tenis și minifotbal, parcări. Mai multe afaceri ale lui Valeriu Pop au dat faliment din cauza crizei, iar aceasta a renunțat la proiectul din ștrandul municipiului Roman.

strand 1De atunci s-a tot încercat găsirea unei soluții viabile pentru ca romașcanii să aibă un loc de relaxare pe timpul verii. În noiembrie 2011, Consiliul Județean Neamț a oferit 150.000 de lei pentru realizarea proiectului tehnic al ștrandului din Roman, iar în iulie 2012, administrația locală a prezentat proiectul unor investitori chinezi, dar fără succes.

În august 2012 s-a finalizat proiectul ce a fost scos la licitație. La începutul lunii februarie a acestui an au fost deschise ofertele depuse prin Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP). Însă, după ce a fost aleasă firma câștigătoare, firma care s-a situat pe locul al doilea a depus contestație, astfel că autoritățile locale nu au putut încheia contractul de execuție. După ce au fost rezolvate contestațiile, contractul a fost semnat cu asocierea dintre firmele  Bacor Prodcom SRL Roman și Rom Urban Construct SRL Roman, pentru valoarea de 5.968.945,07 lei, cu tot cu TVA, adică peste un milion de euro.

De acești bani, cele două firme vor oferi romașcanilor trei bazine – unul mare și două mici, pentru copii -, un local cu terasă la nivelul superior, zeci de locuri de parcare, vestiare și dușuri. Banii vor fi utilizați, însă, și pentru transformarea perimetrului situat între ștrand și râul Moldova într-o zonă de picnic, dotată cu foișoare și grătare, dar și cu o pistă de role care o va înlocui pe cea amenajată în parcul de la Biserica Armenească.

 

[sam id=”3″ codes=”true”]

Partajează articolul
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

COMENTARII

WORDPRESS: 1
  • Alex 8 ani

    interesant, peste 5 ani vom vedea si treaba asta nu? asta daca avem noroc