Roman, Neamț
Căutare site

Încep înscrierile la titularizare

Înscrierile la examenul naţional de titularizare au loc în perioada 11-19 mai.

Dascălii care doresc să prindă un post în învăţământ, în anul şcolar 2015 – 2016, trebuie să se înscrie la titularizare. Înscrierile la examenul naţional de titularizare au loc în perioada 11-19 mai. Lista cu posturile didactice vacante din învăţământul preuniversitar, afişat pe site-ul Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Neamţ, cuprinde peste 1.000 de posturi complete şi incomplete.

Absolvenţii din acest an trebuie să depună la dosar adeverinţa de student în an terminal şi adeverinţa că sunt înscrişi la modulul psihopedagogic.

Dosarul de înscriere la concursul de ocupare a posturilor didactice vacante trebuie să cuprindă actele de studii legalizate la notar şi adeverinţă de la medicul de medicina muncii, dar şi alte acte cerute în foaia de înscriere.

Validarea fişelor de înscriere se va face în perioada 22-25 mai. Pentru absolvenţii promoţiei 2015, validarea fişelor de înscriere va avea loc în perioada 9 – 13 iulie.

În aceeaşi perioadă, candidaţii trebuie să depună la dosarul de înscriere şi adeverinţa de absolvire, precum şi adeverinţa de modul psihopedagogic în copii legalizate la notar. Probele practice sau orale şi inspecţiile speciale la clasă se vor desfăşura în perioada 26 mai – 27 iunie.

Examenul scris va avea loc la 21 iulie. Repartizarea candidaţilor cu media de repartizare minim 7, pentru angajare cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată, se va face pe 31 iulie, în şedinţă publică, în ordinea descrescătoare a mediilor.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.