Roman, Neamț
Căutare site

Incendiul de la Pediatrie a fost provocat de un părinte

Incendiul care a creat panică a fost provocat de un muc de ţigară aruncat de un aparţinător pe un geam de la unul din grupurile sanitare de la parter.

Directorul financiar contabil al Spitalului Municipal de Urgenţă Roman, economistul Leonard Achiriloaei, a declarat că incendiul de la secţia de Pediatrie, din noaptea de miercuri spre joi, a fost provocat, cel mai probabil, de un muc de ţigară care a fost aruncat de un aparţinător pe geamul de la baie.

„Acel muc de ţigară a ajuns între peretele clădirii şi toboganul pentru rufe, unde se aflau nişte cartoane. Cel mai probabil, acelea s-au aprins primele, iar apoi s-a aprins şi izolaţia peretelui, dar a ars mocnic. Nu a fost nimic de proporţii şi a fost mai mult fum decât flacără, dar problema este că personalul de pe secţie s-a speriat şi a sunat la 112, înainte de a vedea despre ce este vorba. Când am ajuns acolo, deja focul fusese stins. Nu avem pe cine să sancţionăm în acest moment, pentru că nu ştim cine a aruncat ţigara. În repetate rânduri, li s-a transmis aparţinătorilor că nu au voie să fumeze în interiorul spitalului. Sunt afişate peste tot avertismente în legătură cu sancţiunile de până la 500 de lei pentru cel care este prins în fapt, dar se pare că încă mai există persoane care nu ţin cont de aceste reguli. Bine că nu a fost nimic grav şi că nu a fost pusă în pericol viaţa nimănui”, a explicat directorul Leonard Achiriloaei.

Ca urmare a acestui eveniment, a avut loc o întâlnire între conducerea spitalului şi toţi angajaţii de la secţia Pediatrie, în care s-a reluat instructajul cu privire la cum trebuie procedat în caz de incendiu, s-a discutat şi cu responsabilul cu Prevenirea şi Stingerea Incendiilor din cadrul spitalului, care a transmis, din nou, instrucţiunile pentru aceste situaţii, pentru ca astfel de incidente să fie prevenite pe viitor.

De asemenea, în funcţie de bugetul pe care îl va avea Spitalul Roman în 2015, se doreşte instalarea unor senzori de fum în cadrul secţiei- în special în zona grupurilor sanitare, pentru a-i depista la timp şi sancţiona pe cei care fumează acolo -, precum şi instalarea unui sistem de supraveghere video.

Comentarii 1

Discuția cititorilor despre acest articol

  1. Nicu

    Minciuni se incearca musamalizarea incidentului.
    La etaj mai exista sectia de boli infectioase care a fost cea mai afectata , si daca ar fi fost si victime omenesti, ar fi iesit la iveala ilegalitatile si lacunenele care exista la acest spital .Probabil nu este tarziu ca autoritatile in drept sa verifice, sa se sesizeze!

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.