Luni seară, 29 noiembrie, în jurul orei 20:45, pompierii au fost înștiințați, prin apel la 112, despre faptul că într-un bloc situat pe Aleea Tudor Vladimirescu, din municipiul Roman, se simte miros de fum, informează ISU Neamț. La locul solicitării s-a deplasat un echipaj de pompieri din cadrul Detașamentului Roman, cu o autospecială de stingere, iar cu ajutorul echipamentelor și procedeelor specifice, pompierii au pătruns într-un apartament situat la parterul unui bloc de locuințe.
„Incendiul s-a manifestat la fereastra unei camere. Pompierii au localizat și lichidat incendiul în limitele găsite și au acționat pentru evacuarea fumului din interiorul apartamentului. Nu au fost victime și nu a fost necesară evacuarea locatarilor din bloc. Proprietarii nu erau în apartament. Acțiunea intenționată a fost cauza probabilă de producere a incendiului”, a precizat sublocotenent Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.











Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol