Miercuri, 21 iulie, în jurul orei 12, pompierii au fost înștiințați, prin apel la 112, despre producerea unui incendiu produs la un apartament din municipiul Roman, de pe strada Mihai Viteazul, informează ISU Neamț.
La locul solicitării s-au deplasat trei echipaje de pompieri, cu două autospeciale de stingere și o autospecială pentru intervenție și salvare de la înălțime, din cadrul Detașamentului Roman, și un echipaj cu ambulanță de la Serviciul de Ambulanță Județean Neamț.
„Incendiul se manifesta cu flacără deschisă, în camera unei garsoniere situată la al treilea etaj, într-un bloc de locuințe din strada Mihai Viteazul, cu degajare mare de fum. Până la sosirea forțelor de intervenție, aproximativ 30 de persoane s-au autoevacuat. Incendiul a fost localizat și lichidat în limitele găsite. Au ars aproximativ zece kilograme de deșeuri textile și o masă din lemn. Cu ajutorul echipamentelor specifice, pompierii au intervenit pentru evacuarea fumului din garsonieră și de pe casa scării. Nici o persoană nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. Acțiunea intenționată a fost cauza probabilă de producere a incendiului”, a precizat sublocotenent Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț..
Polițiștii au deschis dosar penal în acest caz, sub aspectul comiterii infracțiunii de distrugere. Proprietara garsonierei, suspectă de afecțiuni psihice, a fost preluată de echipajul de la Serviciul de Ambulanță Județean Neamț și transportată la Spitalul Municipal de Urgență Roman, unde a fost internată în Secția Psihiatrie.
Comentarii