Incendiu la o casă în comuna Oniceni

HomeActualitate

Incendiu la o casă în comuna Oniceni

Miercuri, 5 iunie, la ora 15:42, pompierii au fost solicitați să intervină în comuna Oniceni, pentru stingerea unui incendiu produs la o casă din satul Pietrosu, informează ISU Neamț. La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Oniceni (o autospecială de stingere), Punctul de lucru Poienari (o autospecială de stingere) și Detașamentul de pompieri Roman (o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD).

„La sosirea primelor echipaje de intervenție, incendiul se manifesta generalizat la acoperiș și în interiorul unei case P+M. Forțele de intervenție au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului, în urma căruia au ars acoperișul casei, pe o suprafață de aproximativ 350 de metri pătrați, zece ferestre și două uși din PVC, bunuri din interiorul locuinței (aragaz, obiecte de mobilier etc), 100 de kilograme lemn de foc, 500 de kilograme de porumb, o clocitoare și 40 de pui. Scurtcircuitul electric a fost cauza probabilă de producere a incendiului”, a precizat căpitan Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.