Joi, 21 iulie, la ora 19:47, Dispeceratul ISU – Ambulanţă Neamţ a fost anunţat, prin apel la 112, că a izbucnit un incendiu în grădina unui localnic din comuna Trifeşti, satul Miron Costin, la stogurile lucernă. La locul indicat s-au deplasat zece subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Roman, cu două autospeciale de stins incendii şi o ambulanţă SMURD, constatând că ardeau două stoguri şi că membrii serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă, veniţi cu o cisternă cu cinci tone de apă, şi câţiva vecini acţionau pentru a proteja cele două stoguri vecine.
Forţele au stins incendiul în jurul orei 21:30, reuşind să protejeze stogurile vecine şi grajdul aflat la doi metri de zona incendiului. Au ars şase tone de lucernă. Cauza probabilă a incendiului a fost, conform pompierilor, jocul copiilor cu focul.











Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol