Vineri, 16 ianuarie, la ora 12:30, pompierii au fost solicitați, prin apel la 112, să intervină în localitatea Trifești, pentru stingerea unui incendiu produs într-o gospodărie, informează ISU Neamț. La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Trifești, Detașamentul de pompieri Roman și Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Neamț.
La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta în interiorul și la acoperișul unei anexe gospodărești, o bucătărie de vară, existând posibilitatea propagării la două case aflate în apropiere. Din interiorul anexei a fost evacuată o butelie ce prezenta risc de explozie.
„Forțele de intervenție au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului, în urma căruia au ars 30 de metri pătrați din acoperișul construcției, din lemn și acoperit cu tablă, 20 de metri pătrați lambriu PVC și bunuri din interior – obiecte de mobilier, materiale textile, articole de uz casnic etc. Nu au fost victime. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost coșul de fum neprotejat termic față de materialele combustibile”, a precizat căpitan Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.
Foto: ISU Neamț







Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol