Joi, în jurul orei 15:15, pompierii au fost solicitați, prin apel la 112, să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la un adăpost pentru animale din satul Barticești, comuna Botești, informează ISU Neamț. La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de la Detașamentul de Pompieri Roman și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Botești. Incendiul se manifesta generalizat la nivelul a două anexe gospodărești. Până la sosirea forțelor de intervenție, au fost evacuate zece ovine din interiorul adăpostului pentru animale.
„Forțele de intervenție au localizat și lichidat incendiul, în limitele găsite. Au ars aproximativ zece tone de plante furajere și adăpostul pentru animale, construit din lemn, cu suprafața de 40 de metri pătrați. Incendiul s-a produs, cel mai probabil, din cauza unei țigări – fumatul în locuri nepermise. Proprietarul locuinței, în vârstă de 31 de ani, a suferit atac de panică. Acesta a fost asistat de echipajul SMURD, dar a refuzat transportul la spital”, a precizat sublocotenent Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.
Comentarii