Detaşamentul de Pompieri Roman a fost solicitat să intervină sâmbătă, 7 aprilie, în jurul orei 11.45, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la o bucătărie de vară a unei gospodării din localitatea Horia. La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD EPA din cadrul Detașamentului de Pompieri Roman.
Ca urmare a producerii incendiului, au ars mai multe deșeuri depozitate în acel spațiu – hârtie, carton și materiale textile, circa 3.000 de kilograme. Cauza probabilă a producerii incendiului a fost, conform ISU Neamț, utilizarea necorespunzătoare a unei lumânări.

Foto: ISU Neamț











Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol