Pompierii au fost solicitați să intervină duminică, 19 ianuarie, la ora 00:06, în comuna Doljești, pentru stingerea unui incendiu produs la o casă din satul Buruienești, informează ISU Neamț. La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Roman și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Doljești. Incendiul s-a manifestat la acoperișul și în interiorul a două încăperi ale unei construcții – locuință și anexă gospodărească ce aveau acoperișul comun -, existând posibilitatea propagării la alte locuințe din vecinătate.
„Proprietarul locuinței s-a autoevacuat până la sosirea forțelor de intervenție. Acesta nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. Din interiorul unei camere au fost evacuate de pompieri două butelii, care prezentau risc de explozie. Forțele de intervenție au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului, în urma căruia au ars acoperișul comun al casei și al unei anexe (construit din lemn și acoperit cu tablă), pe o suprafață de 100 de metri pătrați, tâmplăria din lemn de la trei uși și șase ferestre, bunurile materiale din interiorul a celor două încăperi (mobilier, aparate electrocasnice, materiale textile, documente și obiecte de uz casnic). Coșul de fum neprotejat termic față de materialele combustibile a fost cauza probabilă de producere a incendiului”, a precizat căpitan Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.
Duminică, 19 ianuarie, pompierii nemțeni au intervenit pentru stingerea a trei incendii cauzate de coșul de fum deteriorat sau neprotejat termic față de materialele combustibile. În anul 2024, din cele 490 de incendii produse în raionul de intervenție al ISU Neamț, 114 au fost cauzate de coșurile de fum deteriorate, necurățate sau neprotejate termic față de materialele combustibile.
Foto: ISU Neamț






Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol