Incendiile din octombrie și noiembrie au produs pagube de 150.000 de lei

HomeActualitate

Incendiile din octombrie și noiembrie au produs pagube de 150.000 de lei

 

În perioada lunilor octombrie şi noiembrie, în zona de competenţă a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava” al judeţului (ISU) Neamţ s-au produs 1.939 de evenimente care au necesitat intervenţia serviciilor profesioniste, voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă (în medie 31,79 pe zi), numărul evenimentelor la care s-a intervenit cu forţe specializate crescând cu 15,49% faţă de perioada similară din anul anterior, când s-au produs 1.679 de evenimente, arată un raport al ISU Neamț.

Dintre cele 1.939 de evenimente, 1.563 au fost cazuri de urgenţă asistate de SMURD (80,61%), 90 de incendii, inclusiv incendii de vegetaţie şi altele (4,64%), 38 de alte situaţii de urgenţă (1,96%), 28 de acţiuni de asistenţa persoanei (1,44%), iar 220 de acţiuni de protecţia comunităţilor (11,35% ).

În această perioadă, forţele ISU Neamţ au mai fost solicitate în 93 situaţii, la care însă nu s-a intervenit, din diverse motive: echipajele au fost întoarse din drum, întrucât nu mai era necesară deplasarea acestora la locul evenimentului în 16 situaţii, din care opt situaţii la echipajele de stingere şi opt situaţii la echipajele SMURD; echipajele au ajuns la locul evenimentului, însă nu au acţionat în 42 de situaţii, deoarece cinci situaţii au fost rezolvate de serviciile voluntare pentru situații de urgență, iar în 37 situaţii persoanele au refuzat evaluarea medicală de specialitate; echipajele au ajuns la adresa indicată, dar au constatat că evenimentul nu s-a produs sau pacientul nu exista în 35 situaţii, din care 19 la echipajele de stingere şi 16 la echipajele SMURD.

Intervenţia la incendii

În perioada octombrie şi noiembrie 2019, numărul de incendii produse în zona de competenţă a ISU Neamț a scăzut cu 21,74%, de la 92 în perioada octombrie şi noiembrie 2018, la 72 în perioada octombrie şi noiembrie 2019 (în medie 1,18/zi). Toate cele 72 de incendii s-au produs pe teritoriul judeţului nostru, din care 18 în mediul urban (25,0% din totalul incendiilor) şi 54 în mediul rural  (75,0% din totalul incendiilor). În cele mai multe cazuri, incendiile au fost provocate de instalaţii electrice defecte (13) și de coşul ori burlanul de fum defect sau necurăţat (12).

Pagubele rezultate în urma incendiilor din cele două luni au fost estimate la circa 150.000 de lei, însă intervenţia serviciilor profesioniste şi voluntare a condus la limitarea pagubelor, fiind salvate bunuri în valoare estimată de circa 650.000 de lei.

Din nefericire, în perioada octombrie şi noiembrie 2019, incendiile nu au produs doar pagube materiale, ci şi victime omeneşti. Două persoane au decedat, nouă persoane au fost rănite, iar patru au fost salvate, spre deosebire de aceeaşi perioadă a anului trecut, când două persoane au decedat, trei persoane au fost rănite şi patru persoane au fost salvate (din care trei copii).

În perioada octombrie – noiembrie 2019, în zona de competenţă a ISU Neamț au avut loc 18 incendii de vegetaţie uscată şi altele – fără pagube materiale, spre deosebire de anul anterior, când au fost înregistrate 55 incendii de vegetaţie.

Intervenţii pirotehnice

În perioada octombrie – noiembrie 2019, echipa pirotehnică a ISU Neamț a executat 17 misiuni, din care 15 misiuni de asanare a teritoriului de muniţia rămasă neexplodată din timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi două misiuni de distrugere muniţie.

 

 

 

 

 

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 0