Administrația Națională de Meteorologie a emis, duminică o informare meteo vizând precipitații în general moderate cantitativ, predominant ninsori la munte și intensificări ale vântului, pentru intervalul duminică, 12 martie, ora 13 – marți, 14 martie, ora 9.
Conform meteorologilor, în intervalul menționat va ploua temporar, îndeosebi în sudul și estul țării. În după-amiaza zilei de duminică, 12 martie, și în prima parte a nopții de duminică spre luni (12 spre 13 martie), ploile se vor semnala pe arii mai extinse în sud-vest și nord-est, apoi îndeosebi în regiunile sudice și sud-estice. Cantitățile de apă vor depăși local 10 – 15 l/mp și, izolat, 20 – 25 l/mp.
La munte vor predomina ninsorile, iar vântul va avea unele intensificări pe creste, spulberând zăpada, iar în nordul Moldovei, trecător, vor mai fi precipitații mixte. Intensificări ale vântului vor fi și în regiunile sud-estice, cu rafale de 50 – 65 km/h.











Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol