Miercuri, 7 februarie, Direcția de Sănătate Publică (DSP) Neamț a anunțat că încă două cazuri de rujeolă din județul Neamț au fost confirmate săptămâna trecută, la două fete, de 14 ani și 15 ani, din municipiul Roman. Doar una dintre fete avea schema de vaccinare împotriva rujeolei completă. Adolescentele au fost internate la Spitalul Municipal de Urgență Roman, pentru simptome de rujeolă și au fost externate, cu evoluție favorabilă, arată reprezentanții DSP Neamț. Conform procedurilor, a fost efectuată ancheta epidemiologică, au fost depistați contacții direcți și a fost anunțat medicul de familie, în vederea aplicării măsurilor antiepidemice.
La finalul lunii ianuarie, DSP Neamț a anunțat depistarea primului caz de rujeolă din județ după trei ani, la un băiețel de trei ani, din municipiul Roman, nevaccinat, copilul fiind externat, cu evoluție favorabilă. În luna decembrie 2023, ca urmare a creșterii numărului de cazuri de rujeolă și a numărului mare de spitalizări în secțiile de pediatrie și boli infecțioase, Ministerul Sănătății a declarat epidemie de rujeolă la nivel național.
„Singurul mod de protecție împotriva rujeolei este vaccinarea cu vaccinul ROR (rujeolă – pojar, oreion şi rubeolă). Vaccinul combinat ROR oferă atât protecție împotriva rujeolei, cât și împotriva oreionului și rubeolei. Nu există medicamente care pot fi folosite pentru a vindeca rujeola, oreionul sau rubeola. Numai vaccinul ROR administrat la timp și consecvent protejează împotriva acestor boli! Antibioticele nu sunt eficace împotriva acestor boli, fiindcă sunt cauzate de viruși. Pentru protecția maximă sunt necesare două doze de vaccin. Vaccinul ROR se administrează, conform Calendarului național de vaccinare, la vârsta de 1 an și 5 ani, în cabinetul medicului de familie, tuturor copiilor, cu sau fără certificat de naștere. În județul Neamț există doze suficiente de vaccin ROR, atât în stocul DSP Neamț, cât și al cabinetelor de medicină de familie”, precizează reprezentanții DSP Neamț.
Ce sunt rujeola, oreionul şi rubeola
Specialiștii în sănătate publică arară că rujeola (pojarul), oreionul şi rubeola sunt boli virale şi sunt extrem de infecţioase și care pot fi contractate la orice vârstă. Acestea sunt răspândite când virusul este transmis de la o persoană care are boala la cineva care nu este protejat împotriva acestuia.
Rujeola este o boală cu evoluție frecvent severă, care se transmite ușor de la o persoană la alta, în special în rândul persoanelor nevaccinate. Se estimează că o persoană cu rujeolă poate transmite infecția, în medie, la 12-18 persoane neprotejate. Simptomele rujeolei apar, de obicei, după 10-12 zile de la infectare. Durează aproximativ două săptămâni și este însoțită de febră mare, tuse, conjunctivită și o erupție cutanată tipică. Adesea apar complicații precum pneumonia și infecții ale urechii medii. La aproximativ 1 din 1.000 până la 2.000 de bolnavi, se dezvoltă o inflamație a creierului (encefalită) care, în aproximativ 30 % din cazuri, poate fi fatală sau poate cauza dizabilități psihice și fizice. Cei mai expuși sunt în special copiii sub cinci ani și adulții, dar rujeola prezintă un risc deosebit și pentru adolescenți, deoarece în cazul acestora apar mai frecvent complicații. Dacă rujeola apare în copilărie la vârstă timpurie, există un risc crescut de dezvoltare a bolii rare cerebrale – panencefalită sclerozantă subacută (PEES), întotdeauna fatală.
Oreionul este o boală virală asociată cu febră, dureri de cap și o inflamare a glandelor salivare („parotidită”). La aproximativ 1 din 10 cazuri apare, în plus, inflamarea meningelor (meningită) și, ocazional, a creierului (encefalită). O complicație rară, dar tipică este pierderea auzului. La fiecare al 4-lea adolescent sau adult, apare și umflarea și inflamația testiculelor ceea ce, în cazuri rare, poate duce și la infertilitate.
Rubeola este o boală virală de obicei cu evoluție ușoară, care este însoțită de febră, erupție cutanată și umflarea ganglionilor limfatici. Unele persoane pot fi asimptomatice, dar pot infecta persoanele din jur. În cazul îmbolnăvirii de rubeolă în timpul sarcinii, infecția se poate transmite fătului, poate provoca avorturi spontane și nașterea unui făt mort sau poate cauza malformații severe la nivelul ochiului, urechii, inimii și creierului, mai arată reprezentanții DSP Neamț.
Comentarii