Încă cinci persoane prinse la recoltat trufe, fără a avea autorizație, la Vulpășești

HomeActualitate

Încă cinci persoane prinse la recoltat trufe, fără a avea autorizație, la Vulpășești

 

 

Ziua de vineri a fost una deloc favorabilă pentru cinci persoane din comuna Oniceni, care au fost prinse de autorități în timp ce recoltau trufe, deși această activitate este permisă doar celor care au câștigat licitația organizată de Ocolul Silvic Neamț în acest scop. Amenda în astfel de cazuri este de 3.000 de lei.

Deși autoritățile și presa au mediatizat legislația cu privire la recoltatul trufelor, se are că, periodic și din ce în ce mai des, autoritățile depistează persoane care încearcă să facă un venit din culegerea trufelor, deși nu au aviz pentru acest lucru. Astfel, vineri, 3 august, poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Sagna și reprezentanţi ai Ocolului Silvic Roman au găsit, în pădurea din Vulpăşeşti, în punctul „La tablă”, un bărbat de 31 de ani şi o femeie de 35 de ani, ambii din Oniceni, care recoltau trufe, folosindu-se de doi câini din rasa Lagotto Romagnolo.

„Asupra acestora a fost găsită cantitatea de un kilogram trufe negre, care a fost confiscată şi predată reprezentanţilor Ocolului Silvic Roman. Totodată, cei doi au fost sancţionaţi cu amendă de 3.000 de lei fiecare, conform articolului 17, litera c), din Legea nr. 171/2010”, comunică reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Neamț.

Confom polițiștilor, în aceeași zi, o oră mai târziu, în pădurea din localitatea Stăniţa, în punctul „Poiana Ţăpăriei”, au fost depistați alți trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 27 şi 53 de ani, din Oniceni, în timp ce recoltau trufe, folosind pentru căutare trei câini din rasa Lagotto Romagnolo. Aceştia aveau cantitatea de 3,3 kilograme de trufe negre, care de asemenea a fost confiscată şi predată reprezentanţilor Ocolului Silvic Roman. Și acești cei trei bărbaţi au fost sancţionaţi cu amendă de 3.000 de lei fiecare, conform articolului 17, litera c), din Legea nr. 171/2010, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice.

 

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 0