Ultima ședință a Consiliului de Administrație de la Spitalul Municipal de Urgență Roman a bătut în cuie bugetul instituției până la sfârșitul anului.
Cu această ocazie, membrii Consiliului au aprobat și alocarea de fonduri pentru investiții, în special pentru aparatură.
„La începutul anului, am făcut o listă de investiții, listă care a fost revizuită între timp. În aceste condiții, Consiliul a decis alocarea a 170.000 de lei pentru investiții, în special aparatură de terapie intensivă. În afară de celelalte lucrări care se află în plină desfășurare la spital, și pentru care au fost deja alocate fonduri, acestea vor fi ultimele achiziții din 2012”, a precizat medicul Mircea Coadă, managerul spitalului.









Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol