IN MEMORIAM: Paul Murdzek, ctitor de şcoală

Liceul Industrial nr. 4 Alimentar este creaţia profesorului director Paul Murdzek. Actualul Colegiu Tehnic Danubiana ar trebui să se numească Paul Murdzek.

1 septembrie 1976. Zi însorită de toamnă. Zi de neuitat pentru mine şi pentru cei şapte colegi ai mei, atunci proaspeţi absolvenţi ai Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, care, în acea zi, ne-am prezentat la Liceul Industrial nr. 4 (Alimentar), cu repartiţia în mână. Între ei, eu singur aveam ceva experienţă într-ale şcolii (de numai patru ani) şi veneam aici prin concurs. Țin minte că ne-am întâlnit sub nucul bătrân lovit de aurul toameni, am făcut cunoştinţă şi, de atunci până azi, am rămas prieteni. Roteam privirile şi pe chip răsărea uşoară fală: liceul, căminele arătau linie modernă, elegantă, bun-gust. Rondurile de flori viu colorate, bine îngrijite, ordinea şi curăţenia plusau în adaos frumuseţea din cuprinsul liceului. Bucuria din chip creştea vădit: aici, deci, vom lucra noi cu elevii în timp foarte apropiat. Am fost invitaţi să intrăm în liceu. Linia elegantă exterioară a liceului continua înlăuntrul lui. În uşa cancelariei am fost întâmpinaţi de doamna inginer Elena Enea cu pâine şi sare. În cancelarie, pe mese lungi, cafele aburinde, ciocolată, fructe, apă minerală. Bucuria de început creştea: am simţit cu toţii că eram aşteptaţi de mult aici, cu multă nerăbdare. Doamna secretară Ioana Vieru a venit şi ne-a comunicat că domnul director are o convorbire cu ministerul, dar vine curând. Până atunci, doamna Enea ne-a făcut o scurtă prezentare a liceului. Au urmat vorbe de duh, zumzet vesel, chiar puternic. Parcă ne cunoşteam de când lumea. Brusc, uşa cancelariei s-a deschis. Din uşă, un bărbat blond, elegant, ne-a cuprins pe toţi într-o singură privire. Mişca gesturi aristocratice. A intrat. Toţi, într-o clipă, i-am simţit personalitatea puternică. Și aşa a şi rămas pentru noi până azi. În liniştea aşternută, din mijlocul nostru, glasul doamnei Enea răsună: domnul director Paul Murdzek. Toţi ne-am ridicat în picioare. Din capul mesei, domnul director, iarăşi, ne-a cuprins în privire-roată. Discret, zâmbetul fugar arăta bucurie reală. Aşadar, eram aşteptaţi. Mai târziu aveam noi să înţelegem această privire în bucurie. Ne-am aşezat cu toţii. Domnul director ne-a vorbit preţ de câteva minute. Simplu, adânc, ferm. Tot ceea ce ne-a spus el atunci despre cum trebuie să fim noi şi ce trebuie să facem, noi am înţeles în scurt timp că el însuşi era şi făcea. Cerea de la noi dăruire profesională, moralitate şi independenţa caracterului. El însuşi avea un caracter de cremene. Nu cunoştea compromisul. Am fost martori când oamenii partidului ori directori de instituţii înalte, cu influenţă partinică, n-au reuşit să-şi vâre pe căi lăturalnice odraslele la liceul nostru. Domnul director a avut, astfel, de suferit, dar n-a cedat. Noi toţi am înţeles atunci înălţimea lui morală. Era un om de neclintit. Puternic. Această putere de caracter l-a şi unicizat în urbea noastră muşatină. Liceul era creaţia lui. Liceul acesta ar fi trebuit să se numească Paul Murdzek. El l-a şi dorit şi el l-a clădit. Cu mintea şi cu sufletul lui l-a ridicat. Ajutat de oameni care i-au fost alături. Și care-i cunoşteau dârzenia lui, dârzenie ce transformă visul în realitate.

La început, mulţi dintre noi, cei veniţi în 1976, am locuit în cămin şi am fost martori la „muncile” lui. Omul acesta lucra permanent pentru şcoală. Cu foarte mult peste program. Până-n ceas târziu din noapte. Era un om care zidea. Gândul de-nceput se-ntrupa cu râvnă constantă de neînchipuit. Nimic şi nimeni nu-l putea împiedica. Peste vreme, i-am înţeles noi şi bucuria venirii noastre în toamna lui 1976. Domnul director Paul Murdzek transformase şcoala profesională în liceu, obţinuse parcul din preajma Fabricii de Zahăr şi ridicase aici clădirile necesare procesului de învăţământ: liceul, căminele, cantina. Practica elevii aveau să o desfăşoare, astfel, în Fabrica de Zahăr, care e la doi paşi de liceu. Mai mult: însăşi locuinţa familiei Murdzek era doar la un pas de acest corpus profund gândit şi armonic. Deci, la venirea noastră, zidirea exterioară fusese săvârşită, urma acum zidirea lăuntrică şi profesională, la care ţinea mult. De aici privirea lui roată în bucurie când ne-a văzut pe toţi tineri şi titulari. Avea nevoie de oameni stabili, cu studii superioare. Curând, ne-a vizitat la ore. Avea un tact pedagogic pe care extrem de rar l-am mai întâlnit. Avea în sânge chemare pedagogică. Sfatul lui se adeverea adânc, răscolitor, îţi limpezea mintea în străfulger de-o clipă şi îţi perfecta gândirea şi munca. Noi toţi, cei veniţi în 1976, trebuie să recunoaştem acest lucru: Paul Murdzek ne-a format modalitatea de a pătrunde în miezul profesiei noastre. Pedagogic era edificat prin neostoita sete de cunoaştere. În cabinetul lui, în care-şi petrecea multe ore, aflai în stivă la vedere cărţi fundamentale de pedagogie. Tot Paul Murdzek a format spiritul colectivului nostru. Într-adevăr, eram o familie. La cel mai mic necaz, purta convorbiri cu fiecare dintre noi. Convorbiri mereu deschise. Variate. Cele mai multe despre şcoală. Ne atrăgea atenţia constant că lucrăm cu adolescenţi.

„Adolescenţa este şi cea mai frumoasă, dar şi cea mai periculoasă etapă a vieţii unui om”, ne spunea el. „Necesită şi înţelegere, şi afectivitate, şi control mereu treaz”, sublinia el simbolic cuvintele.

Cine l-a cunoscut mai îndeaproape ştie că domnul director Paul Murdzek avea un dar rarisim: citea în om, îl simţea, chiar de la prima vedere. Și mai mult: ştia preţui, asculta şi vorbi. Avea discernământ de substanţă. De aceea şi era drept, dar mai era şi aspru. Nimeni nu poate spune, însă, că a fost nedreptăţit. Ar fi o impietate. Aspru era cu cei vinovaţi. Asprimea lui îndrepta, însă: conştientizai greşeala.

Paul Murdzek iubea cu adevărat elevii. Și ei l-au iubit. semn prim de iubire – locuinţa familiei la un pas de căminele elevilor. Și eu cred cu tărie că el a stăruit astfel anume ridicarea lor. Alt semn: stăruia pentru ca cei necăjiţi, dar silitori la carte, să primească burse. Și au fost mulţi.

Aproape cu locuinţa, aproape cu inima, mereu în veghe. 4 martie 1977, noapte-n cutremur mare. Spaima elevilor cuibărise-n rărunchiuri. În mijlocul lor, soţii Murdzek. Doamna Lia în căminul fetelor, domnul director Murdzek, în căminul băieţilor. Erau, doar, părinţii lor, nu? În cest sens, Paul Murdzek era un spririt tutelar. Semne de purtare de grijă au fost multe, nenumărate.

Curând, primele roade: examene serioase de selectare la treapta I şi a II-a, apoi la bacalaureat, rezultate la olimpiade judeţene, naţionale, reuşite în masă la Institutul Politehnic Galaţi. Liceul prindea hotărât semnul elitei. Se lucra în echipă, eram doar o familie. În frunte, un spirit de marcă: Paul Murdzek, ctitor de şcoală.

L-am vizitat cu soţia la spital. Îşi biruia suferinţa. Ne-a prins pe amândoi tot într-o singură privire. De data aceasta, noi amândoi i-am citit bucuria: doar eram ai lui, ne cunoscusem la Liceul de Industrie Alimentară în 1976.

Azi, în huhuiala din învăţământul nostru, cum s-ar fi descurcat oare domnul direcor Paul Murdzek? Sincer să fiu, nu ştiu. Ba nu, ştiu: ar fi rămas neclintit în gândul ctitoriei celei adevărate şi ar fi biruit.

Schiţă biografică

Născut la 16 decembrie 1938, în comuna Mogoşeşti, Iaşi. Studii: Școala medie nr. 1 (azi Colegiul Naţional „Roman-Vodă”, diplomă de maturitate în 1956). După liceu funcţionează ca pedagog la Școala profesională de ucenici de pe lângă Fabrica de Zahăr Roman. Se căsătoreşte în 1960 cu Lia Virginia Lugojan şi împreună vor avea trei copii: Ingrid, Erica şi Radu. Între 1961 şi 1965, urmează Institutul Politehnic Galaţi, Facultatea Tehnologia Produselor Alimentare şi Tehnica Pescuitului, secţia Industrii Alimentare Extractive. În 1965 este declarat inginer, în specialitatea Industrii Alimentare Extractive şi este repartizat la Fabrica de Zahăr Roman, ca inginer stagiar. În 1966, devine şeful Secţiei Brut. E transferat director adjunct la Școala profesională, iar în baza Ordinului Ministerului Învăţământului nr. 2946, din august 1969, se definitivează în învăţământ fără examen. În 1974, prin ordinul 5110, din 19 iunie, eliberat de Ministerul Educaţiei şi Învăţământului, e numit Profesor Evidenţiat. Din anul şcolar 1974 – 1975, Școala profesională de ucenici se transformă, prin HCM, în Liceu de Industrie Alimentară. Transformarea aceasta este rodul insistenţelor bine argumentate şi susţinute de inimosul director Paul Murdzek, care devine de acum director plin şi profesor (predă Tehnologia Zahărului şi Microbiologie). În anul 1975, Lia Virginia Murdzek, soţia sa, este transferată şi ea la acest nou liceu. Paul Murdzek funcţionează neîntrerupt ca director şi profesor până în 1980, când boala îl loveşte, iar din ianuarie 1981 se pensionează. Străbate îndelungă şi grea suferinţă. Straniu, cu licăr simbolic: tot în 1981 îi apare şi manualul „Utilajul şi Tehologia în Industria Alimentară Extractivă. Tehnologia Zahărului” (manual pentru licee industriale cu profil de industrie alimentară, clasa a XII-a, şi şcoli profesionale – meserie operator în Industria Alimentară Extractivă). Manualul apare în prodigioasa Editură Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1981. Manual strălucit, mereu actual, chiar numai singur manualul acesta şi străvede profunzimea dăruirii lui profesionale. În aprilie 1984, la numai 45 de ani, Paul Murdzek trece la cele veşnice.

Articol scris de Constantin ADAMOVICI