In memoriam Nelu Dumbravă

Afli că Nelu Dumbravă nu mai este. E ca și cum a dispărut modestia, simplitatea adevărului, zâmbetul abia schițat ce ascunde jocul cuvintelor nerostite încă…

A dispărut dascălul, apostol în sensul deplin, cel care a făcut aproape 40 de ani școală de modă nouă, cu temelii sănătoase din drag de țară, de români și limba sfântă. Am pierdut și „RondeNelul”, esența unui suflet de poet îmbrăcat în zale de cavaler medieval. Am câștigat un prieten ce ne va deschide porțile Cerului, acolo unde s-a înălțat spre a-i fi aproape doamnei inimii lui, Elena, prea devreme pierdută.

În memoria celor care l-au cunoscut va rămâne profesorul de învățământ primar, rebusistul, iubitorul de calambururi, șarade, poetul rondelurilor, autorul de materiale didactice, Călătorul pe „cărărușa de la gând la faptă”.

Un om mare cu suflet de copil, Nelu Dumbravă se întorcea frecvent la lada din pod, cu caiete vechi. „Urci în podul casei părintești ca să-ți cauți inocența”, ne amintea, adeseori. A scris cinci cărți, cu și despre prieteni, „pe care-i am, i-am avut și poate că-i voi avea”. Din inocență, bunătate și cumințenie i s-au tras toate darurile. Și din urarea mamei: „Să-ți rodească livada de gânduri!”

Livada lui Dumbravă a rodit o familie frumoasă, care-i seamănă leit – cum altfel! – lui și Elenei, și una, mai mare, a prietenilor. Vreme de opt ani nu l-au mai cuprins granițele generozității, ale meseriei de dascăl, și a școlit copii de peste Prut, în cealaltă Românie. Cu smerenia omului deștept, mărturisea legătura cu poetul Grigore Vieru ca pe o poveste. Arta pedagogică l-a ajutat să ajungă la esența sufletului învățăceilor lăsați liberi în fața marelui iubitor de neam și țară. „Am lăsat imaginația lor să lucreze, iar ei au spus ce simțeau: «Dumneavoastră semănați cu Mihai Eminescu!»”. „Nu, semăn cu o lacrimă a lui!”, le-a răspuns poetul. Drag de carte, de limba română, de țară, a predat Nelu Dumbravă la – cum altfel! – liceul Prometeu. O poveste cinematografică ne cutremură prin frumusețea și profunzimea ei, evocate cu emoție de Nelu Dumbravă, ori de câte ori avea ocazia. A adus în România copii, dar și bunei! La vama Sculeni, unul dintre bunici a cerut să se oprească autocarul, iar bunelul a coborât, a îngenunchiat și a sărutat pământul! „Cu lacrima-n barbă prinsă”, ca-n „Rondelul Basarabiei”. Poetul ne-a lăsat și soluția unirii cu Basarabia desprinsă: „Dă-mi un cal cu stea în frunte, Între noi să pună punte”.

Profunzimea sentimentelor sale nu intra în contradicție cu simțul umorului, subtil distilat și în versuri, ca în volumul de poezie „Muguri de vers”, din care am ales „Rondelul rebusiștilor din Rai”: „Dintr-un vesel colț de Rai, Cu șarade și cu glume, Iubind o întreagă lume, Ne veghează nea Mihai. Sunt acolo, în alai, Rebusiști cu vechi renume, Într-un vesel colț de Rai, Cu șarade și cu glume.” Despre prietenul Mihai Crețu spunea, cu admirație și respect, c-a fost un risipitor de iubire. Ca și Nelu Dumbravă, care a lucrat „pe ogorul limbii”. Și al iubirii de neam, la fel ca cea a neuitatul Ilie Ilașcu, cu a sa declarație dureros de pătrunzătoare: „Vă iubesc, popor român!”.

Nelu Dumbravă nu doar a dat, a și primit și s-a bucurat de premii de la viață: cu Theodor a zburat, la propriu, mai aproape de cer, iar Ioana i-a dăruit liniștea caldă și bogată a familiei, prin nepoții Sofia, Constantin și Ionică, semne în cartea vieții în care pierderea doamnei inimii, Elena, a lăsat mii de pagini albe. Scrisul, îmblânzirea cuvintelor, măiestria versificației rondelurilor, redescoperirea locurilor, a oamenilor care au contat la temelia țării ni le-a dăruit așa cum a făcut-o și la școală, cu învățăceii pe care Nelu Dumbravă i-a călăuzit prin lumea cunoașterii.

Pedagog de școală nouă, dedicat modelării caracterelor, Nelu Dumbravă a fost promotorul educației la timpul viitor, răsplătit fiind cu premiul de excelență pentru implicarea sa în proiecte educaționale, prin crearea și postarea de softuri educaționale pe site-uri de specialitate, prin realizarea și publicarea de cursuri, de ghiduri și manuale, semne ale neobositei dăruiri. Vreme de aproape 40 de ani a fost mentorul nenumăratelor generații cărora le-a descifrat labirintul cunoașterii, cu aceeași bucurie pe care a arătat-o iubitorilor de limbă română și de cuvinte din lumea rebusului, a șaradelor, a jocurilor în care cultura generală, inteligența sunt în armonie cu respectul față de limba română. Modestia și temeinicia dascălului au dat roade în cei opt ani în care Nelu Dumbravă a contribuit la înflorirea iubirii de neam, a respectului față de limba română, sentimente pe care le-a împărtășit și pe care le-a ținut vii pentru românii din Basarabia, din România desprinsă.

Numele lui Nelu Dumbravă ne rămâne pe cărțile dedicate copiilor, pe cea în care a strâns emoții și amintiri legate de bunul său prieten Mihai Crețu, liderul școlii de rebus din Roman încă de la înființarea, în 1988, a cercului „Edip”. Nostalgiilor, reveriilor, meditațiilor le-a găsit forma fixă-rondelul, aparent restrictiv, ca normele din viață. Așa s-a născut „artistul de vise cioplitor”. Nelu Dumbravă a profețit Marea Trecere, oferind prietenilor pe care-i ospețea în casa lui virtuală, un memento: „Je n’aurai pas le temps” – Michel Fugain.

Cristiana Bortaș