Cădere nouă de cortină, fără aplauze şi fără bis.
O scenă văduvită iarăşi de-un Cavaler al ei: Hatmanu Alexandru, sau Sandy, pentru cei din juru-i. Acei ce-am rămas, încojuraţi de lumânări făr’ candelabru, cu gândul către cer şi ochii „în pământ”.
Un Sandy ce a cunoscut meleagul muşatin şi a trăit încrâncenarea unui timp umbrit de război şi fără muze, un Sandy ce s-a-nfiorat pe scenă şi-a-nfiorat mulţimile din sălile de Teatru, un Sandy-ex, care şi-n viaţă s-a desprins dintr-un plural umanic, ca unul alter -„Ex”, nu doar prin „Sapiens”, ci, mai ales, ca „Homo”.
De-aici s-a generat şi stilul său teatralic, solemn şi nu „ridenti”, multiplu, gestualic, alăturat la texte, ca o coregrafie multidimensională şi nu doar altfel de lectură a unui text dintr-un volum. Prin jocul său „auto-regizat”, aflat pe-un spectru repertorial divers – când „Vlaicu-Vodă”, „Noaptea e un sfetnic bun” sau „Tragedia optimistă”, când „Femeia mării”, „Ursul” sau „Chiriţele” moldave -, se surprindea la Hatmanu o viziune clasică, ortogonală, refuzând acel „carpe diem” spontan, ce deteatralizează, uneori, specificul de alveolă recreândă a teatrului în sine.
Evoluţiile, şi personale, ca şi cele istorice, l-au metamorfozat pe actor, în postură şi de regizor, de realizator total al unui astfel de, fără cusur, Spectacol. Și aceasta, în deceniile aflate la ultima răscruce dintre secole, când Maestrul a adaptat un podium, bun pentru vorbitori, aflat la Sala apartenentă festivului militar din oraşul său natal, în scena aptă şi la un serial Shakespeare. A vrut destinul ca şi harul său dramatic să înceapă în barocul Cercului Militar bucureştean, pentru ca ultimele aplauze să-l înfioare în intimitatea celui muşatin.
În aceste zile, pentru El cele din urmă, totul a fost „fără”. O ambianţă de „Hamlet”, din care s-au şoptit, pe scena vieţuirii, doar câteva cuvinte: „…a nu mai fi”.
Actorul nostru, cu numele Hatmanu, rămâne, mai departe, un pisc carpat al Teatrului ca Artă. Dar Sandy, care, până azi, a fost şi el „un om, dintre mulţi oameni”, voievodează, de acum, ca alt „hatman”, acel meleag al lui „Dincolo”…
(de Gheorghe A.M. CIOBANU)
Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol