Un tînăr care conducea un scuter a ajuns în stare gravă la spital, duminică, după ce s-a izbit frontal cu un copac aflat pe marginea drumului.
Totul s-a întîmplat în ziua de 1 aprilie, în jurul orei 22.05, pe DJ 207 A, în afara localității Sagna, din accidentul rutier rezultînd rănirea gravă a unei persoane. Din primele cercetări efectuate, polițiștii au stabilit că în timp ce Nicușor C., de 20 de ani, din comuna Sagna, conducea un moped neînregistrat, pe DJ 207 A, în afara localității Sagna, a pierdut controlul asupra direcției, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un copac. Din accident a rezultat rănirea gravă a conducătorului mopedului, care a fost diagnosticat cu politraumatism, traumatism cranio-facial acut cu pierderea cunoștinței, în observație fractură de bază de craniu, fractură de col femural drept, fracturi costale, contuzii toraco-abdominale, comă de gradul IV, fiind transferat la un spital din Iași.
Cercetările sînt continuate de Biroul Rutier Roman.
Comentarii