HomeSocialSanatate

I-a luat-o inima razna la 20 de ani

Un tânăr s-a prezentat la Spitalul Roman cu inima bătând de 160 de ori pe minut. Medicii cardiologi au reuşit să-l stabilizeze şi l-au externat. Boala a recidivat, astfel că el a fost trimis la Iaşi. Medicii spun că astfel de cazuri sunt foarte rare. Se bănuieşte că principala cauză a accelerării ritmului cardiac a fost o viroză.

Medicii cardiologi de la Spitalul Municipal de Urgenţă Roman s-au confruntat, recent, cu un caz extrem de rar. Un pacient în vârstă de 20 de ani s-a prezentat la spital cu un ritm al bătăilor inimii ameţitor, existând riscul ca acesta să facă un infarct. El a fost diagnosticat cu miocardită virală şi a fost stabilizat. Medicii l-au externat, dar tânărul s-a reîntors la spital, cu un ritm asemănător, astfel că medicii l-au trimis la Iaşi. Specialiştii suspectează că accelerarea ritmului cardiac a fost cauzată de o viroză instalată după ce s-ar fi scăldat.

Boală extrem de rară

Totul s-a întâmplat în noaptea de 21 spre 22 iulie. Pacientul, în vârstă de 20 de ani, din comuna Sagna, s-a prezentat la spital cu tulburări de ritm severe. Practic, la internare, inima îi bătea de 160 de ori pe minut şi exista riscul unui infarct. Cadrele medicale de la secţia Cardiologie din cadrul spitalului au reuşit să-i reducă ritmul cardiac, după care l-au externat. În cursul zilei de luni, 22 iulie, pacientul s-a prezentat din nou la spital, având, de data aceasta, un ritm de 130 de bătăi pe minut. „Când am văzut că ritmul foarte mare i-a revenit, l-am diagnosticat cu miocardită virală. Tânărul avea tulburări de ritm severe. Practic, el s-a prezentat într-o criză paroxistică ventriculară, iar problema nu era ritmul, ci faptul că tulburarea ventriculară putea duce la risc de infarct. În aceste condiţii, noi l-am trimis la Clinica de Cardiologie din cadrul Spitalului «Sfântul Spiridon» din Iaşi”, a declarat medicul cardiolog Victor Firăstrău, şeful secţiei Cardiologie din cadrul Spitalului Roman.

Astfel de cazuri sunt foarte rare, mai ales că apar la persoane tinere, iar acest caz a fost cu atât mai deosebit cu cât pacientul era perfect sănătos. „Astfel de tulburări de ritm sunt mai frecvente în sezonul rece, când numărul virozelor respiratorii este în creştere. Ceea ce este curios este faptul că tânărul era perfect sănătos şi nu a mai avut până acum probleme cu inima. Consecinţa unei miocardite este faptul că pacientul poate rămâne, după tratarea episodului acut, cu inima mărită, astfel că se poate ajunge şi la transplant de inimă. Dar acest lucru nu este obligatoriu, iar noi sperăm ca, în acest caz, să nu aibă urmări grave. Se bănuieşte că miocardita i-a fost provocată de o viroză după ce a mers la scăldat, dar, pentru moment, nu se ştie dacă este adevărat. Miocardita este o boală acută şi nu una cronică. Ritmul normal al inimii este considerat la 60-70 de bătăi pe minut”, a mai spus medicul cardiolog Victor Firăstrău.  Despre starea de sănătate a tânărului de numai 20 de ani am primit explicații și de la profesor doctor Ioan Bostacă, şeful Clinicii de Cardiologie din cadrul Spitalului „Sfântul Spiridon” Iaşi: „Pacientul a fost diagnosticat cu miocardită, respectiv tahicardie ventriculară repetitivă. Tânărul este monitorizat 24 de ore din 24 de personalul de gardă. Pe termen lung, dacă trece episodul acut, se poate ajunge chiar la transplant cardiac pentru salvarea pacientului. Pacientul nu prezintă şi alte afectiuni care ar fi putut genera mai multe complicaţii. Aceste afecţiuni mai sunt numite şi răceli severe ale inimii. La persoanele tinere, se pot declanşa printr-o viroză, în câteva zile sau, cel mult, în trei săptămâni. Primele simptome sunt dificultăţi de respiraţie, imposibilitatea de a mai depune efort şi aritmia cardiacă”.

Riscurile atrase de astfel de afecțiuni ar trebui să fie semnale de alarmă pentru orice persoană, indiferent de vârstă ori stare de sănătate generală, după cum s-a văzut la tânărul din Sagna. Medicul cardiolog Victor Firăstrău, şeful secţiei Cardiologie din cadrul Spitalului Roman, a mai adăugat că, în această săptămână, a externat o pacientă care a fost diagnosticată, cu patru ani în urmă, cu aceeaşi boală, iar acum are nevoie de transplant.

Comentarii

WORDPRESS: 0