HomeSanatate

Hepatita s-a mutat de la Roman la Piatra Neamț

La nivelul întregului judeţ, s-au înregistrat anul acesta mai multe cazuri de hepatită, în comparaţie cu anul trecut. În zona Roman, numărul cazurilor a scăzut de aproape şase ori. 

Numărul cazurilor de hepatită înregistrate în primele cinci luni ale anului în zona Roman a scăzut. Statistica arată că eforturile autorităţilor sanitare de a educa populaţia cu privire la păstrarea condiţiilor minime de igienă au început să dea roade.

Dacă, în zona Roman, în primele cinci luni ale anului trecut, se înregistrau 122 de cazuri noi de hepatita A, anul acesta, în aceeaşi perioadă, doar 22 de persoane au primit acest diagnostic. Însă, în zona reşedinţei de judeţ, Piatra Neamţ, numărul cazurilor este de 25 de ori mai mare faţă de anul trecut.

„În primele cinci luni din anul 2015, în zona Piatra Neamţ au fost diagnosticate cu hepatită 102 persoane, în comparaţie cu patru, din primele luni din 2014. În total, 164 de persoane din judeţ au ajuns la medic cu hepatită, până în luna mai, faţă de 145, anul trecut”, a declarat medicul Mirela Grădinaru, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Neamţ.

În 2014, cele mai multe focare de infecţie cu hepatita A au fost depistate în satele Solca, Valea Ursului, Icuşeşti, dar şi în Roman. „Atunci când se descoperă un focar de hepatită, DSP organizează acţiuni de dezinfecţie. Însă microbii nu dispar doar după o astfel de procedură. O dezinfecţie nu este rezolvarea tuturor problemelor. Această boală se transmite foarte uşor de la o persoană la alta, sau prin obiectele din jur, şi este greu de controlat. Este nevoie de educaţie sanitară, mai ales în rândul părinţilor. Ei sunt primii care trebuie să îşi înveţe copii să se spele pe mâini”, a precizat medicul Roxana Pipirigeanu, şefa Serviciului Epidemiologic din cadrul DSP Neamţ.