Roman, Neamț
Căutare site

HCM Roman vrea două meciuri acasă cu Skuru IK, în Cupa Cupelor

Conform programării făcute după tragerea la sorţi, echipa romaşcană va juca primul meci acasă, în 15 sau 16 noiembrie, returul fiind programat cu o săptămână mai târziu, în Suedia.  HCM Roman va susţine un joc de verificare cu HCF Piatra Neamţ, vineri, 8 august, de la ora 11.

HCM Roman, ocupantă a locului al cincilea în campionatul 2013-2014 al Ligii Naţionale şi finalistă în Cupa României, va juca în turul al treilea al Cupei Cupelor, din postura de cap de serie, cu formaţia suedeză Skuru IK, conform tragerii la sorţi efectuată în 22 iulie, la Viena. Echipa romaşcană, pregătită de antrenorii Florentin Pera şi Viorel Lazăr, va susţine primul meci din Cupa Cupelor pe teren propriu, în 15 sau 16 noiembrie. Returul va avea loc o săptămână mai târziu (22-23 noiembrie) pe terenul echipei scandinave, conform programării făcute la forul european. An după an, se trag din urnă echipele care se vor întâlni într-o anumită fază a competiţiei, stabilindu-se, în acelaşi timp, care echipă va fi gazdă în primul meci. Modificări au apărut tot timpul. Nu este nicio noutate, în 2014, că o echipă sau alta preferă să joace ambele meciuri, tur-retur, în deplasare sau acasă, dar şi într-un interval mai scurt de timp, din considerente financiare, cel puţin.

„Vrem să disputăm ambele partide, considerate acasă şi în deplasare, pe teren propriu. Am propus conducerii clubului suedez să jucăm la Roman cele două partide. Suntem încă în discuţii pe această temă. Oricum, până în prima zi a lunii septembrie vom şti unde şi cum vom juca. Pentru noi, o deplasare până în Suedia ar necesita cheltuieli foarte mari, inclusiv cu cazarea şi masa. Este clar că vom juca în Cupa Cupelor”, a afirmat Lucian Micu, preşedintele HCM Roman.

În caz că va trece de echipa din Suedia, HCM Roman se va califica în faza optimilor de finală.

Prezenţe în cupele europene

HCM Roman a mai participat o singură dată în cupele europene, în 2006-2007. Atunci, a ajuns până în faza semifinalelor în Challenge Cup, pierzând calificarea în finală din cauza golurilor mai multe înscrise în deplasare de echipa adversă, la egalitate de golaveraj.

Skuru IK a participat în sezonul trecut competiţional continental în Cupa EHF, în care a ajuns până în faza optimilor de finală. A fost eliminată de Dinamo Volgograd (Rusia), formaţia scandinavă pierzând ambele meciuri. Cel mai bun rezultat al echipei suedeze în cupele europene a fost calificarea în sferturile de finală ale Challenge Cup, în sezonul 2002-2003. A mai jucat în City Cup, în sezonul 1997-1998, până în optimi. În precedentul campionat naţional al Suediei, Skuru IK a încheiat pe locul al treilea, la un punct diferenţă de a doua clasată şi la nouă de prima. Lotul echipei Skuru IK are în componenţă doar jucătoare de naţionalitate suedeză.

„La prima vedere, adversara nu este din categoria celor mari. Nici nu ştim prea multe despre ea. Conducerea tehnică a echipei noastre se va interesa despre valoarea formaţiei suedeze. Acum, în primă fază, pot spune că mă supără distanţa, drumul până acolo, inclusiv cheltuielile aferente. Trebuie să ne descurcăm. Va fi o experienţă nouă pentru noi”, a afirmat, imediat după tragerea la sorţi, Laurenţiu Dan Leoreanu, primarul municipiului Roman.

Jocuri de verificare cu HCF Piatra Neamţ şi cu Știinţa Bacău, vineri şi sâmbătă

HCM Roman va susţine două meciuri de verificare în această săptămână. Primul dintre ele va avea loc vineri, 8 august, de la ora 11, în Sala Sporturilor din Roman. Partenera de joc a HCM va fi HCF Piatra Neamţ, ocupantă a poziţiei a opta în clasamentul campionatului 2013-2014 al seriei I al ligii secunde (divizia A). Sâmbătă, HCM Roman va susţine un alt joc de verificare, cu Știinţa Bacău, în deplasare, tot de la ora 11.

Altfel, transferul jucătoarei Lăcrămioara Cîlici de la Știinţa Bacău la HCM Roman este încă în stadiul negocierilor.

„Săptămâna viitoare vom şti dacă va fi sau nu jucătoare la HCM”, a spus Lucian Micu. Oricum, până joia viitoare ar cam trebui să fie definitivat lotul.
„Prezentarea echipei HCM Roman va fi făcută vineri, 15 august, când va începe turneul internaţional «Roman Vodă Muşat»”, a spus Lucian Micu.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.