Roman, Neamț
Căutare site

HCM Roman va juca în deplasare cu revelația campionatului

Partida dintre SCM Craiova şi HCM Roman, din etapa a 15-a a Ligii Naţionale, se va desfăşura duminică, 18 ianuarie, de la ora 12.30, şi va fi transmisă de Digisport 3.

În cea de-a doua etapă a returului Ligii Naţionale feminine de handbal, HCM Roman va juca în deplasare cu SCM Craiova, revelaţia ediţiei 2014-2015, formaţie care, în sezonul precedent, a jucat în faza play-out a campionatului şi care acum se află pe poziţia a patra. Meciul se va desfăşura duminică, 18 ianuarie, de la ora 12.30, şi va fi transmis în direct de postul Digisport 3. Partida de la Craiova din etapa a 15-a va fi arbitrată de cuplul D. Florescu (Piteşti) / A. Stoia (Bucureşti) şi îl va avea ca observator pe V. Dobre (Bucureşti).

craiova 1

Echipa olteană, pregătită de Aurelian Dobre, a stat mult timp, în tur, pe poziţiile a doua şi a treia. Singurele formaţii care au reuşit să o învingă sunt HCM Baia Mare, de două ori, respectiv Corona Braşov. Ar mai fi fost o înfrângere, cu CSM Bucureşti, în deplasare, dar SCM Craiova a fost declarată învingătoare cu 10-0 de către cei de la Federaţie. HCM Roman, formaţie pregătită de Florentin Pera şi Viorel Lazăr, a avut un parcurs ceva mai sinuos, faţă de adversara sa de acum, dar mai mult decât de apreciat faţă de condiţiile financiare de care dispune, comparativ cu majoritatea colegelor de serie. Ocupă un onorant loc al cincilea şi este vecină de clasament cu cea pe care o va întâlni în etapa a 15-a. Handbalistele romaşcane au efectuat joi un ultim antrenament pe teren propriu, urmând ca vineri dimineaţă să plece spre Craiova, în efectiv complet.

În prima etapă a returului, SCM Craiova a pierdut, 15-18 (7-10), meciul din deplasare cu HCM Baia Mare, în vreme ce HCM Roman a câştigat, cu emoţii, 26-24 (12-11) meciul cu Universitatea Cluj.

HCM Roman şi SCM Craiova se simt mai bine în deplasare, când joacă între ele

craiova 2În campionatul trecut, HCM Roman a pierdut acasă în tur, dar a şi învins în deplasare, în retur. A fost o victorie care a urcat echipa romaşcană pe locul al treilea la finalul returului ediţiei 2013-2014, cel mai înalt atins de când este în Liga Naţională.

Surprinzător, SCM Craiova a învins, 25-22, în meciul de la Roman din turul campionatului precedent. Atunci, jocul a fost echilibrat aproximativ 20 de minute. De la 7-7, cu Ionica Munteanu foarte bună în poartă, echipa craioveană a preluat iniţiativa şi n-a mai cedat-o. Mai mult, după 9-12, scor înregistrat la pauză, poarta olteană a devenit din ce în ce mai mică pentru handbalistele de la HCM Roman. SCM Craiova a ajuns să conducă şi la o diferenţă de şase goluri, 14-20, 16-22, 18-24, ultima oară în minutul 55, când învingătoarea era deja stabilită.

craiova 3Apoi, HCM Roman a încheiat en-fanfare returul, cu o victorie superbă, 21-20 (12-10) în deplasare cu SCM Craiova. Victoria a fost cu atât mai frumoasă cu cât HCM Roman a şi obţinut, cu acel prilej, confirmarea calificării într-o cupă europeană. În acel meci, handbalistele oltene au condus cu 8-4 în minutul 16. Romaşcanele au preluat iniţiativa şi, la pauză, scorul era 10-12. Elevele lui Florentin Pera au avut un start fulminant în partea secundă şi, în minutul 42, conduceau cu 19-11. Oltencele au revenit şi a urmat o perioadă pe muchie de cuţit, care i-a ţinut cu sufletul la gură pe suporterii romaşcani până în ultima secundă: Craiova – Roman 21-22. Au jucat atunci, în martie 2014: SCM Craiova: Paşca, Munteanu – Ianasi (2 goluri), A. Amariei (4), Ilie (5), Pătuleanu (2), Han (1), Apipie (3), Tivadar (2), Florică, Cioaric (1), Joldeş (1) – antrenor: Carmen Amariei; HCM Roman: Pîslaru, Vişan – Genkova (1), Amoagdei, Iuganu (2), Chitacu, Pavăl, Crap, Stoleru (1), Horobeţ (3), Agrigoroaei (5), Băbeanu (10), Bokaric, Druţu.

Revanşa oltencelor a venit în turul campionatului actual, în 4 septembrie 2014, când HCM Roman a pierdut acasă cu 18-22 (7-11). A fost 7-5 pentru HCM în minutul 23. De acolo, s-a rupt partida, în favoarea echipei oaspete, care a înscris de şase ori consecutiv şi a intrat în pauză cu un avantaj de patru goluri. Echipa romaşcană a dat semne de revenire în primele cinci minute ale părţii a doua, când s-a apropiat, 10-11. HCM a mai reuşit să se apropie la un gol, 13-14, 15-16, apoi a cedat definitiv: 15-18, 16-20, 18-22. Nici pana de curent survenită în minutul 49, la scorul 16-19, şi care a ţinut meciul întrerupt mai bine de un sfert de oră, nu i-a fost de folos. HCM Roman: Tymoshenkova, Vişan, Polocoşer – Toskovic (5), Stoleru (4), Băbeanu (3), Iuganu (2), Horobeţ (1), Agrigoroaei (1), Crap (1), Mihalschi (1), Druţu, Vîlcu – antrenor: Florentin Pera; SCM Craiova: Munteanu, Paşca – Pârvuţ (7), Eidem (6), Apipie (3), Zamfirescu (2), Tănăsie (2), Lazarin (1), Florică (1), Ianasi, Georgescu, Tomescu, Cioaric – antrenor: Aurelian Roşca.

Deblocare financiară şi încredere în forţele proprii

Laurenţiu Dan Leooreanu (primarul municipiului Roman, preşedinte de onoare al HCM Roman):

„Problemele financiare au început să se deblocheze din această săptămână şi, până la mijlocul lunii martie sau în cursul acelei luni, vrem să ajungem la zi cu plata salariilor handbalistelor de la HCM Roman. Odată cu aprobarea bugetului pe anul în curs, scopul este de a asigura fluxul financiar. Sunt alături de fete, le urez succes şi am încredere că pot scoate un rezultat bun la Craiova. Prin munca lor, au ajuns pe un loc din partea superioară a ierarhiei naţionale şi tot astfel vor reuşi în continuare. Echipa din Craiova nu este de nebătut, chit că jumătate din lot este alcătuit din rezervele de la HCM Baia Mare”.

Punctele din tur

Lucian Micu (viceprimarul Romanului, preşedintele executiv al HCM Roman):

„Dorinţa noastră este de a aduce la Roman punctele pe care le-am pierdut în tur. Cu alte cuvinte, nu este un capăt de ţară, este vorba despre o recuperare. Sunt convins că jucătoarele se vor mobiliza. Avem un lot valoros care, cu maximă atenţie, poate realiza un rezultat favorabil”.

Un grup unit

Florentin Pera (antrenor principal la HCM Roman):

„Ne aşteaptă un meci foarte dificil la Craiova, cu o echipă care a stat multe etape pe podiumul ligii. Abordăm cu încredere jocul de la Craiova. Sper să avem o prestaţie cât mai bună, în vederea obţinerii unui rezultat pozitiv. Echipa craioveană a avut un tur de campionat foarte bun. Am convingerea că fetele noastre alcătuiesc, în continuare, un grup unit. Cu siguranţă, vor intra mai motivate şi mai mobilizate decât în primul joc din retur, pentru a obţine maximum din această deplasare. Echipa va creşte de la joc la joc. Venim după o perioadă mai grea, cu jucătoare care nu au făcut pregătire în cadrul lotului. Campionatul este foarte lung şi vor veni rezultate pe măsura aşteptărilor. S-a văzut că toate echipele din partea superioară a clasamentului au început mai greu returul. Treptat, fiecare dintre ele va convinge mai mult. Ne bucură că nu avem probleme de sănătate. Vrem să avem parte de stabilitate şi continuitate”.

Programul etapei

Etapa a 15-a: CSM Cetate Deva – Corona 2010 Braşov (vineri, 16 ianuarie, ora 18), HC Zalău – Dunărea Brăila (vineri, 16 ianuarie, ora 19.30), SCM Craiova – HCM Roman (duminică, 18 ianuarie, ora 12.30), Universitatea Cluj – HCM Râmnicu Vâlcea (duminică, 18 ianuarie, ora 14.15), Universitatea Neptun Constanţa – SC Mureşul Târgu Mureş (duminică, 18 ianuarie, ora 12), CSM Unirea Slobozia – CSM Bucureşti (vineri, 16 ianuarie, ora 17), CSM Ploieşti – HCM Baia Mare (duminică, 18 ianuarie, ora 20.30).

Programul competiţional din această perioadă este dezavantajos pentru echipa romaşcană, care va avea de făcut două deplasări într-un interval de trei zile, mai întâi una mai lungă şi mai obositoare, la şi de la Craiova, apoi la Brăila, pentru meciul din Cupa României de miercuri, 21 ianuarie. Duminică, 25 ianuarie, HCM Roman va juca pe teren propriu, cu CSM Ploieşti, echipă care a fost cât pe ce să producă o mare surpriză în etapa trecută, când, după ce a condus la pauză cu 13-12 în deplasare pe Corona Braşov, a pierdut la limită 21-22.

Clasament

1 Baia Mare141301436-30639
2 Bucureşti*141202403-28835
3 Braşov141121396-30435
4 Craiova141103310-28833
5 Roman14824330-32826
6 Brăila14806384-36624
7 Ploieşti14608323-34918
8 Vâlcea14527349-37417
9 Zalău14518343-36016
10 Deva14428360-39814
11 Slobozia144010322-38312
12 Constanţa143110331-37810
13 U Cluj142210378-4378
14 Mureşul130013289-3880

*CSM Bucureşti a fost penalizată cu un punct pentru nerespectarea unei cerinţe regulamentare

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.