HCM Roman, cea mai bună echipă feminină de handbal din Moldova, şi care a reprezentat România în Cupa Cupelor în ediţia 2014 – 2015, are, în continuare, meciuri, unul după altul. Miercuri va juca la Braşov, cu vicecampioana, iar duminică va juca, pe teren propriu cu HCM Baia Mare, campioana României.
HCM Roman este, fără îndoială, una dintre echipele româneşti de handbal care îşi depăşeşte condiţia de out-sider, cel puţin în campionatul intern al Ligii Naţionale. A fost nevoită să facă faţă unui tur de forţă, de la începutul anului, cu meciuri unul după altul şi cu deplasări lungi, atât în ţară, cât şi, mai ales, în afara graniţelor. A încheiat aventura frumoasă din Cupa Cupelor, ediţia 2014 – 2015, fără să se facă de ruşine, deşi a fost eliminată în optimile de finală ale competiţiei continentale. A avut parte de o adversară mult mai potentă financiar, FC Midtjylland (Danemarca), multiplă medaliată, inclusiv cu aur, în cupele europene. HCM Roman a pierdut meciul retur, 21-29, cu FC Midtjylland, din deplasare, dar a avut momente foarte bune în cele două partide, în care a jucat de la egal la egal cu mult mai galonata adversară. Jucătoarele şi antrenorii Florentin Pera şi Viorel Lazăr merită tot respectul pentru efortul depus, pentru a fi reprezentat cu onoare handbalul românesc şi Romanul. Nu s-a putut mai mult. Densitatea meciurilor de la începutul anului şi oboseala acumulată cu deplasările şi-au spus cuvântul.
A fost şi continuă un program infernal pentru HCM Roman, formaţie care a mai rămas angrenată într-o singură competiţie, campionatul intern, după ce a mai jucat în alte două întreceri, Cupa Cupelor şi Cupa României, în paralel. În noaptea de luni spre marţi, imediat după miezul nopţii, s-a întors în ţară. Lotul romaşcan n-a mai venit la Roman, întrucât miercuri va juca în campionat, la Braşov.
Nici statistica nu rămâne rece în ce priveşte programul infernal şi dezavantajos al HCM Roman: 10 ianuarie – meci în campionat, acasă, cu U Cluj, 18 ianuarie – meci în deplasare cu SCM Craiova, tot în campionat, 21 ianuarie – meci în Cupa României, la Brăila, 25 ianuarie – meci cu CSM Ploieşti acasă, 1 februarie – deplasare la Deva, în campionat, 4 februarie – meci în campionat cu Universitatea Constanţa, acasă, 7 februarie – meci în Cupa Cupelor cu FC Midtjylland, la Roman, 15 februarie – meci în Cupa Cupelor cu FC Midtjylland în Danemarca. După atâta „odihnă”, urmează două meciuri foarte importante în Liga Naţională, în 18 februarie, la Braşov, şi în 22 februarie, acasă, cu HCM Baia Mare, cu repercusiuni în privinţa poziţiei pe care o va ocupa HCM Roman la finalul returului. Dacă ar fi avut un program mai flexibil, echipa romaşcană n-ar fi trebuit să-şi facă griji acum în legătură cu accederea în faza play-off din postura de ocupantă a locului al patrulea. Acum, nici al cincilea nu mai este sigur. În următoarele două partide va întâlni vicecampioana şi campioana. HCM Roman şi-a câştigat dreptul de a juca în Cupa Cupelor pe teren. Putea să joace şi în Cupa EHF, la fel de bine. Trebuie respectată şi sprijinită de cei care conduc handbalul românesc.
S-au disputat patru meciuri din etapa a 19-a a Ligii Naţionale
Cât timp reprezentantele României au jucat în cupele europene, campionatul intern a continuat cu etapa a 19-a, din care s-au disputat patru meciuri până luni, 16 februarie. SCM Craiova a câştigat pe teren propriu şi a revenit pe poziţia a patra, cea pe care o ocupase HCM Roman două etape. Formaţia romaşcană a ajuns pe poziţia a cincea şi mai păstrează cinci puncte avans faţă de Dunărea Brăila şi şapte faţă de HC Zalău, principalele sale urmăritoare. Și Brăila şi Zalăul vor juca pe teren propriu în etapa următoare, meciuri neconsiderate ca grele. SCM Craiova are programat meci la Slobozia. În aceste condiţii, HCM Roman trebuie să se autodepăşească din nou pentru a rămâne cu şanse la locul al patrulea la finalul returului.
Etapa a 19-a: HCM Baia Mare – Mureşul Târgu Mureş (18 februarie, ora 17), ASC Corona 2010 Braşov – HCM Roman (18 februarie, ora 18), Universitatea Neptun Constanţa – HCM Râmnicu Vâlcea 25-22 (13-8), CSM Cetate Devatrans – CSM Bucureşti (16 februarie, după închiderea ediţiei), CSM Ploieşti – Dunărea Brăila 34-27 (13-10), SCM Craiova – HC Zalău 22-17 (12-9), Universitatea Cluj – CSM Unirea Slobozia 31-33 (16-17).
Duminică, 22 februarie, sunt programate meciurile din etapa a 20-a. HCM Roman va juca pe teren propriu cu HCM Baia Mare.
Clasament
| 1 Baia Mare | 18 | 17 | 0 | 1 | 555-393 | 51 |
| 2 Bucureşti* | 18 | 16 | 0 | 2 | 524-378 | 47 |
| 3 Braşov | 18 | 13 | 3 | 2 | 517-398 | 42 |
| 4 Craiova | 19 | 12 | 0 | 7 | 418-406 | 36 |
| 5 Roman | 18 | 11 | 2 | 5 | 429-411 | 35 |
| 6 Brăila | 19 | 10 | 0 | 9 | 527-510 | 30 |
| 7 Zalău | 19 | 9 | 1 | 9 | 477-486 | 28 |
| 8 Ploieşti | 19 | 8 | 0 | 11 | 443-484 | 24 |
| 9 Vâlcea | 19 | 7 | 2 | 10 | 477-508 | 23 |
| 10 Deva | 18 | 5 | 3 | 10 | 460-512 | 18 |
| 11 Slobozia | 19 | 6 | 0 | 13 | 465-529 | 18 |
| 12 Constanţa | 19 | 5 | 1 | 13 | 455-513 | 16 |
| 13 U Cluj | 19 | 4 | 2 | 13 | 517-591 | 14 |
| 14 Mureşul | 18 | 0 | 0 | 18 | 403-548 | 0 |
*CSM Bucureşti a fost penalizată cu un punct pentru nerespectarea unei cerinţe regulamentare










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol