Roman, Neamț
Căutare site

HCM Roman, învinsă la Zalău

HCM Roman a pierdut, 19-22 (9-11), partida din etapa a 20-a cu HC Zalău şi a coborât pe poziţia a patra.

Vineri, 28 februarie, HCM Roman n-a mai reuşit să menţină ritmul din etapele anterioare şi a fost învinsă, 19-22 (9-11), în meciul susţinut în deplasare cu HC Zalău, în etapa a 20-a a Ligii Naţionale feminine de handbal. De înfrângerea echipei romaşcane, pregătită de Florentin Pera şi Viorel Lazăr, a profitat Dunărea Brăila, care a urcat pe poziţia a treia, în vreme ce HCM Roman a coborât pe a patra. Pentru a încheia returul pe locul al treilea, HCM Roman ar trebui să învingă în următoarele două partide, cu Corona Braşov acasă şi cu SCM Craiova în deplasare, iar Dunărea Brăila să facă în pas greşit. De asemenea, este de luat în considerare şi faptul că Universitatea Cluj, a cincea clasată, se află la doar un punct în spatele Romanului. Dunărea Brăila mai are de jucat cu CSM Ploieşti, în deplasare, respectiv cu HCM Baia Mare, acasă. Universitatea Cluj mai are de jucat în Baia Mare şi acasă cu CSM Bucureşti.

Joc sub aşteptări

HCM Roman n-a mai jucat cu determinarea cunoscută în partida din etapa a 20-a cu HC Zalău, fiind şi la adăpostul unui număr de puncte care-i asigură calificarea în play-off. Gazdele au început mai bine, au deschis scorul şi l-a majorat, dar echipa romaşcană a ţinut aproape un sfert de oră, perioadă după care se înregistra 5-4 pentru Zalău. A reuşit, chiar, să preia conducerea, 5-6, în minutul 17, dar Zalăul a revenit în avantaj: 8-7, în minutul 20. În următoarele cinci minute s-a înscris un singur gol, al gazdelor, din aruncare de la 7 metri. După 11-9 la pauză, scorul a început să capete proporţii, 15-9 în minutul 39, pe fondul unui joc neatent al echipei romaşcane. Ulterior, diferenţa a devenit exagerată, 20-12 în minutul 48, dacă se ia în calcul valoarea lotului romaşcan şi felul în care acesta s-a comportat în partide cu echipe mai bune decât cea din Zalău. Handbalistele din Roman au mai dres busuiocul în ultimele şase minute, în care au marcat de şapte ori şi au primit doar două goluri, Vişan remarcându-se în poartă: 22-19.

HCM Roman a beneficiat de cinci aruncări de la şapte metri şi a transformat două. Zalăul a reuşit două din două. Raportul eliminărilor temporare: Zalău – Roman 6-2.

HC Zalău: Inculeţ, Mureşan – Constantinescu (9 goluri), Ciuciulete (4), Trif (2), Bădiţă (2), Pintea (2), Bardac (2), Beşe (1), Șomoi, Pera, Pop.

HCM Roman: Pîslaru, Vişan – Pavăl (3), Băbeanu (3), Iuganu (3), Horobeţ (2), Druţu (2), Agrigoroaei (2), Chitacu (2), Genkova (1), Crap (1), Bokaric, Krumova.

HCM Râmnicu Vâlcea, scor foarte strâns la Brăila

Până la ora închiderii ediţiei s-au disputat patru partide din etapa a 20-a. Iată rezultatele etapei a 20-a: CSM Cetate Deva – Universitatea Neptun Constanţa (s-a disputat în 2 martie, de la ora 19), HC Dunărea Brăila – HCM Râmnicu Vâlcea 28-26 (12-13), SCM Craiova – HCM Baia Mare (se va disputa în 3 martie, de la ora 19.30), Corona 2010 Braşov – CSM Bucureşti 26-22 (11-9), Universitatea Jolidon Cluj – CSM Ploieşti 34-28 (17-14).

După încheierea returului, primele şase clasate vor participa în faza play-off a competiţiei, iar celelalte şase în faza play-out. Este foarte important şi locul în clasament. Primele trei poziţionate vor avea avantajul de a juca un meci mai mult pe teren propriu decât echipa cu care se va împerechea: 1 cu 6, 2 cu 5 şi 3 cu 4. În prima fază a turneului play-off se va juca după sistemul „cel mai bun din trei meciuri”.

În următoarea etapă, penultima a returului, HCM Roman va întâlni Corona Braşov pe teren propriu, vineri, 7 februarie, de la ora 19.30.

Clasament

1 Baia Mare191801555-42554
2 Braşov201613575-48149
4 Roman201217473-45537
3 Brăila201226468-43738
5 Cluj201208580-54236
6 Zalău201019468-45831
7 Bucureşti*209110488-46627
8 Deva196310486-48521
9 Craiova*196310445-48020
10 Constanţa194213424-49614
11 Ploieşti204115452-56013
12 Vâlcea200317459-5553

* CSM Bucureşti şi SCM Craiova au fost penalizate cu câte un punct

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.