Prima paginăSport

HCM Roman încheie anul cu turneul de la Brăila

Dimensiune text

În primul meci, Stoleru şi colegele sale au învins CSM Ploieşti cu 27-19.

 

 

HCM Roman nu a avut vacanţă după întreruperea campionatului Ligii Naţionale feminine, în noiembrie. Între timp, a efectuat un cantonament de pregătire la Văratic – Tîrgu Neamţ, după care a continuat pregătirile acasă, la Sala Sporturilor. Înainte de Crăciun, formaţia condusă de Corneliu Bădulescu a participat la turneul Memorialul „Constantin Tiţa”, de la Râmnicu Vâlcea, acolo unde s-a clasat pe locul al treilea, cu o victorie, un rezultat de egalitate şi o înfrângere, după SCM Craiova şi CSM Ploieşti, dar înaintea selecţionatei de junioare de la Centrul Naţional Olimpic de Excelenţă de la Râmnicu Vâlcea.

Vineri, 28 decembrie, HCM Roman s-a aflat printre cele patru echipe de Ligă Naţională care au luat startul în turneul de la Brăila, alături de Dunărea, din localitate, Danubius Galaţi şi CSM Ploieşti.

În primul meci, disputat vineri la prânz în compania CSM Ploieşti, formaţia romaşcană a învins cu 27-19. Cu excepţia Anei Maria Iuganu, accidentată, au evoluat toate jucătoarele din lot.

În seara aceleiaşi zile, de la ora 19, HCM Roman a întâlnit echipa gazdă, Dunărea Brăila. Sâmbătă va avea în program ultimul meci, cu Danubius Galaţi, de la ora 10.

Partajează articolul

COMENTARII

WORDPRESS: 0