Home

HCM Roman – cea mai bună clasare din istoria sa

Echipa fanion a municipiului, pregătită de Florentin Pera şi Viorel Lazăr, a încheiat returul campionatului pe un onorant loc al treilea. Precedenta ispravă a formaţiei datează din 2011, când HCM a terminat campionatul pe poziţia a cincea.

HCM Roman a încheiat pe un foarte onorant loc al treilea returul campionatului Ligii Naţionale feminine de handbal, ediţia 2013-2014, cea mai bună clasare a sa din istorie. Este rodul muncii până la epuizare, al sacrificiilor făcute de aceste fete superbe care şi-au dat sufletul la antrenamente şi în timpul jocurilor, care au adus primăvara în Roman încă din toiul iernii, promiţând, în acelaşi timp, că vom avea parte de un final de stagiune şi mai frumos, care se poate încheia cu medalie şi cu participare în cupele europene. Este rodul profesionalimului celor doi tineri antrenori, Florentin Pera şi Viorel Lazăr. Florentin Pera este unul dintre cei mai tineri tehnicieni din handbalul românesc, dar este pasionat de meserie. S-a documentat foarte mult la cursuri de perfecţionare în ţară şi în străinătate, adoptând un sistem de pregătire preluat de la şcoala germană. Felicitări tuturor pentru această performaţă istorică, una care face cunoscut numele Romanului peste hotare!

Lotul HCM Roman: Tereza Ludmila Tamaş Pîslaru – portar (n. 28.04.1982), Paula Vişan Teodorescu – portar (n. 26.03.1984), Diana Claudia Ivanov – portar (n. 18.10.1995), Ana Maria Horobeţ – extremă dreapta (n. 04.10.1985), Raluca Iuliana (Ivan) Agrigoroaiei – pivot (n. 19.07.1983), Ana Maria Iuganu – extremă stînga, inter (n. 25.02.1990), Carmen Dumitriţa Stoleru – inter, centru, extremă (n. 11.10.1986), Radina Valerieva Krumova – inter (n. 21.03.1987), Oana Alina Chitacu – extremă dreapta (n. 12.08.1986), Elena Daniela Băbeanu – inter stânga, centru (n. 18.11.1988), Gabriela Mihalschi – inter stânga (n. 22.07.1987), Diana Mihaela Druţu – inter (n. 01.05.1987), Monica Elena Amoagdei – inter (n. 03.05.1989), Paula Elena Pavăl – centru, inter (n. 01.03.1984), Radostina Stefanova Genkova – extremă (n. 12.09.1988), Tamara Bokaric – pivot (n. 14.02.1990), Daniela Crap – inter stânga (n. 27.09.1984), Viorel Lazăr – antrenor secund (n. 24.01.1970), Alexandru Ceauşu – fizioterapeut, Florentin Constantin Pera – antrenor principal (n. 18.11.1979). Preşedinte: Petre Sandu.

„Felicit fetele şi conducerea tehnică”

Leoreanu 680x355Laurenţiu Dan Leoreanu (primarul Romanului, preşedinte de onoare al HCM Roman): „Echipa a făcut un sezon bun, bazat pe atitudinea pozitivă a jucătoarelor, a conducerii tehnice, cu o gândire caracteristică unei echipe clasate pe o poziţie superioară. În prima parte a campionatului ne-am atins obiectivul. Urmează partea finală, cu faza play-off şi cu participarea în Cupa României. Ne vom face planuri, în continuare, în funcţie de fonduri. Felicit fetele şi conducerea tehnică. La finalul sezonului vom face o analiză amănunţită a acestuia pentru perioada următoare. Va fi o nouă etapă, cu decizii noi pe care le vom lua. Remarc, în primul rând, unitatea şi forţa grupului. La ora aceasta pot spune că pentru viitorul sezon vor rămâne staff-ul tehnic şi nucleul de bază al lotului. Oricât de mult am vrea, Romanul nu dispune de un buget precum al altor echipe, cum ar fi al celei din Bucureşti, spre exemplu, care se întăreşte constant. Ce jucătoare vom putea, vom ţine în lot, în funcţie de posibilităţile materiale”.

„Dorinţa de autodepăşire”

Pera FlorentinFlorentin Pera (antrenor principal): „Mă bucur că am avut şansa de a antrena echipa HCM Roman, formată din jucătoare conştiincioase, dornice de performanţă şi deosebite din punct de vedere al caracterului. Am încercat de la început să imprim o atmosferă propice performanţei, bazată pe unitate de grup, pe mentalitatea de învingătoare. Fetele au arătat încredere în ele indiferent de adversar, au privit întrecerea cu optimism. S-au văzut forţa grupului pe parcursul întregului campionat, motivaţia, disciplina, seriozitatea şi, cel mai important, dorinţa de autodepăşire. Meritul este în egală măsură al conducerii administrative, al staff-ului meu. Conducerea clubului, în frunte cu primarul Laurenţiu Dan Leoreanu, a făcut eforturi deosebite pentru a ne asigura condiţii optime, pentru care mulţumim. De asemenea, mulţumim foarte mult publicului spectator, galeriei, pentru sprijinul necondiţionat la fiecare meci, când sala a fost plină până la refuz, o mare satisfacţie pentru noi, răsplată a muncii depuse. Indiferent de pe ce poziţie vom aborda faza play-off, vom face tot ce ne stă în putinţă, vom lupta până la ultima picătură de energie pentru a ne situa la final pe un loc asemănător cu cel de la încheierea returului. Fetele au făcut multe sacrificii, au muncit fără menajamente. Sunt convins că îşi doresc un loc cât mai înalt. Am trecut şi prin momente dificile, cu accidentări ale unor jucătoare deosebit de importante în angrenajul echipei, care ne-au dereglat sistemul de joc şi ne-au compromis, pe alocuri, continuitatea. Am reuşit, din mers, să găsim soluţiile potrivite. Unite, fetele s-au completat foarte bine. Avem şanse mari ca în play-off să avem la dispoziţie aproape întreg lotul. Va fi o luptă acerbă, fiecare joc va fi ca o finală”.

„Ne-am dorit să facem un lucru mare într-un oraş mic”

Carmen Dumitriţa Stoleru - inter, centru, extremă

Carmen Stoleru (căpitanul echipei): „A fost un an foarte greu, încă neîncheiat. Tot ce am realizat, în primul rând, a fost prin unitatea echipei. Ne-am dorit foarte mult să facem un lucru mare într-un oraş mic. Este foarte important că suntem pe acest loc. Niciun meci n-a fost uşor. Am izbândit prin dăruire şi ambiţie, ne-am luptat până în ultima clipă. Toate victoriile au fost frumoase. Pentru asta muncim. În toţi aceşti ani, m-am simţit foarte bine la această echipă. Acest an este cel mai important, pentru că suntem foarte aproape de medalie. Vreau să mulţumesc, în numele echipei, antrenorilor şi conducerii clubului pentru că ne-au susţinut şi au avut încredere în noi”.

 

Elena Daniela Băbeanu

Daniela Băbeanu (golgheterul echipei): „Este un campionat foarte greu, echilibrat, în care s-a muncit foarte mult. Suntem mulţumite de poziţia ocupată, dar întotdeauna este loc de mai bine şi acest lucru poate fi îndreptat pe viitor”.

 

 

 

 

Raluca Iuliana (Ivan) Agrigoroaiei

Raluca Agrigoroaei: „Orice jucătoare vrea să ajungă cât mai sus. Prin pregătire şi cu lotul pe care îl avem, merităm locul de acum. Am muncit un campionat întreg. Ar fi păcat să nu luăm medalie şi sperăm să vină. Chiar dacă au fost şi accidentări, am trecut peste toate”.

 

 

 

Ana Maria Horobeţ - extremă dreapta

Ana Maria Horobeţ: „Este cea mai bună clasare, ce are în spate foarte multă muncă. Anul acesta s-a format o echipă foarte, foarte frumoasă, unită. Ne aşteaptă, în continuare, meciuri foarte grele. Realizările noastre se datorează foarte mult şi acestui public minunat căruia îi mulţumim din suflet”.

Comentarii

WORDPRESS: 1
  • nila 10 ani ago

    Felicitari HCM,felicitari celor din jurul echipei,felicitari suporterilor!!!