Sâmbătă, 31 octombrie, echipa HCM Roman a învins, în deplasare, de la ora 18.00, pe Măgura Cisnădie, într-o partidă contând pentru etapa a zecea a Ligii Naţionale de handbal feminin.
HCM Roman trebuia neapărat să câştige, după ultimele două înfrângeri împotriva CSM Bucureşti şi HCM Baia Mare, în timp ce Măgura Cisnădie venea după două etape cu jocuri bune, victorie acasă cu HCM Râmnicu Vâlcea şi o înfrângere după o evoluţie convingătoare în deplasarea de la Braşov.
Deşi nou-promovată, Măgura a dat o replică bună mai experimentatei sale partenere de întrecere, astfel că gazdele au condus pe tabela de marcaj aproape pe întreaga durată a primei reprize, terminate cu 14-13 în favoarea echipei din Cisnădie. HCM Roman şi Măgura merg cap la cap şi la începutul reprizei secunde, după care romaşcancele antrenate de Florentin Pera şi Viorel Lazăr se desprind după minutul 45, conducând pe final chiar şi cu o diferenţă de patru goluri, într-un meci terminat cu scorul de 33-30 în favoarea HCM Roman
„A fost o victorie muncită, obţinută pe fondul unei prestaţii consistente a echipei, în special în faza de atac, unde, pe lângă cele 33 de goluri marcate, ne-am mai creat încă cinci-şase situaţii clare de a înscrie. Sunt trei puncte importante obţinute în deplasare, pe terenul unei echipe incomode, care a reuşit, în ultimele două jocuri, să învingă Vâlcea pe teren propriu, iar la Braşov a realizat un meci echilibrat, ceea ce am simţit şi noi în timpul jocului, că Cisnădie trece printr-o perioadă bună. E foarte bine că am reuşit să ne realizăm obiectivul pentru acest joc. Este o victorie de moral, care ne dă încredere în vederea abordării următoarelor jocuri, primul meci fiind şi cel mai important, cel de pe teren propriu, cu HC Alba Sebeş”, a declarat antrenorul principal al HCM Roman, Florentin Pera.
În cadrul etapei a zecea a Ligii Naţionale de handbal feminin au mai fost programate partidele: CSM Bucureşti – CSM Ploieşti 32-27, Rapid Bucureşti – HCM Râmnicu Vâlcea 32-34, Universitatea Cluj – Unirea Slobozia 26-21, Alba Sebeş – Corona Braşov 22-29, Dunărea Brăila – HC Zalău 27-23. Partida dintre HCM Baia Mare şi SCM Craiova se dispută luni, 2 noiembrie.
O lună noiembrie plină pentru HCM Roman
Pentru echipa romaşcană, luna noiembrie aduce două meciuri cu alte două echipe nou-promovate, Alba Sebeş şi Rapid Bucureşti, plus vizita Dunării Brăila, în campionat, dar şi debutul în Cupa EHF.
HCM Roman nu va disputa acasă cele două meciuri cu Fram Reykjavik, pentru că islandezii nu au fost de acord cu propunerea oficialilor clubului romaşcan. Astfel, Federaţia Europeană de Handbal a decis că cele două partide din turul al treilea al cupei EHF se vor disputa astfel: sâmbătă, 14 noiembrie, de la ora 13.00, în Sala Sporturilor din Roman (turul), respectiv sâmbătă, 21 noiembrie, de la ora locală 17.00, în Fram Sporthall din Reykjavik (returul).
Partidele din cupele europene au dus la modificarea programului competiţional din campionat pentru HCM Roman. Astfel, următoarele două etape vor fi jucate în devans: meciul din etapa a 11-a, acasă cu Alba Sebeş, se va disputa joi, 5 noiembrie, de la ora 11, iar cel din etapa a 12-a, deplasarea de la Rapid Bucureşti, va avea loc cel mai probabil marţi, 10 noiembrie.
„Urmează o perioadă cu o densitate mare de jocuri, atât în campionat, cât şi în cupele europene. Eu am încredere că echipa va avea prestaţii bune şi, cu sprijinul publicului – care de fiecare dată ne-a susţinut necondiţionat -, vom trece cu bine şi peste aceste jocuri şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, ne vom califica şi în primăvara europeană”, a mai afirmat antrenorul Florentin Pera.
Clasament:
| 1 | CSM București | 10 | 10 | 0 | 0 | 331 | 231 | 30 |
| 2 | HCM Baia Mare | 9 | 9 | 0 | 0 | 305 | 221 | 27 |
| 3 | HC Dunărea Brăila | 10 | 7 | 0 | 3 | 286 | 267 | 21 |
| 4 | ASC Corona 2010 Brașov | 10 | 6 | 0 | 4 | 282 | 271 | 18 |
| 5 | CSM Ploiești | 9 | 5 | 1 | 3 | 274 | 247 | 16 |
| 6 | HC Zalău | 10 | 5 | 1 | 4 | 273 | 285 | 16 |
| 7 | HCM Roman | 10 | 4 | 2 | 4 | 273 | 269 | 14 |
| 8 | HCM Rm. Vâlcea | 10 | 4 | 0 | 6 | 278 | 297 | 12 |
| 9 | Universitatea Cluj | 10 | 4 | 0 | 6 | 267 | 294 | 12 |
| 10 | SCM Craiova | 9 | 3 | 2 | 4 | 253 | 264 | 11 |
| 11 | CS Măgura Cisnădie | 10 | 3 | 0 | 7 | 280 | 306 | 9 |
| 12 | CSM Unirea Slobozia | 9 | 2 | 1 | 6 | 221 | 251 | 7 |
| 13 | HC Alba Sebeș | 10 | 1 | 1 | 8 | 237 | 290 | 4 |
| 14 | Rapid București | 10 | 1 | 0 | 9 | 272 | 339 | 3 |
SURSA FOTO: sbsport.ro










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol