Home

Handbaliștii romașcani s-au “încins” cu cei băcăuani la turneul din Bacău

Echipa masculină de handbal, juniori II, a Liceului cu Program Sportiv Roman a încheiat campionatul național, ediția 2011-2012, odată cu turneul de la Bacău, 6-8 aprilie, în urma căruia s-au clasat pe locul al treilea în seria A, nereușind astfel să se califice la turneul semifinal.

 

 

Pentru a atinge obiectivul amintit, pe ultima sută de metri, echipa romașcană pregătită de Vasilica Hîrțuliu ar fi avut nevoie de patru victorii în cele patru meciuri de la Bacău. A izbutit doar două și a fost învinsă greu, în altele două, de LPS Piatra Neamț – campioană națională – și CSȘ Bacău.

Meciul cu CSȘ Bacău (29-31), disputat duminică, a fost unul al orgoliilor, fără implicații în schimbarea configurației clasamentului în partea superioară întrucît formația băcăuană, pregătită de George Călin, avea deja trei puncte avans și nu mai putea pierde poziția secundă.

„Partida a fost una dură, în care spiritele s-au încins la un moment dat. S-au împărțit lovituri, au fost și descalificări, iar doi-trei dintre băieții mei au rămas cu buza spartă. În rest, meciul a fost frumos și elevii mei au evoluat foarte bine. Dacă Gabriel Anghel, un inter care poate decide soarta unui joc prin aruncările de la 9 metri, nu s-ar fi accidentat în partida cu Piatra, iar portarul Gheorghiță Frîncu n-ar fi pățit același lucru în ultimul meci, cred că am fi putut să cîștigăm, chiar și cu Piatra. Am avut șanse să ne calificăm, luînd campionatul în ansamblu, cu toate cele cinci turnee. Oricum, Romanul face față la o concurență cu grupări precum cele din Piatra și Bacău și aacest fapt reprezintă un lucru foarte bun. Repet, sînt mulțumită de prestația elevilor mei. Am luat, însă, și o hotărîre. Din toamnă voi merge la juniorii mici, iar echipa va fi preluată de Codruț Mihalache”, a declarat Vasilica Hîrțuliu.

  [sam id=”3″ codes=”true”]

Rezultatele înregistrate în turneul de la Bacău: Botoșani – Bacău 22-28, Suceava – Piatra Neamț 21-35, Bacău – Suceava 22-11, Roman – Botoșani 33-26, Suceava – Roman 18-36, Piatra Neamț – Bacău 30-25, Roman – Piatra Neamț 25-27, Botoșani – Suceava 25-23, Piatra Neamț – Botoșani 35-18, Bacău – Roman 31-29.

Clasamentul final al seriei A: 1. LPS Piatra Neamț – 39 p, 2. CSȘ Bacău – 24 p, 3. LPS Roman – 19 p, 4. LPS Suceava – 15 p, 5. LPS Botoșani – 3 p. Primele două clasate s-au calificat la turneele semifinale.

Comentarii

WORDPRESS: 0