Roman, Neamț
Căutare site

Handbalistele junioare I de la LPS sunt lidere în grupa A

Miercuri, echipa antrenorului emerit Ioan Holban va juca la Botoşani.

Echipa de handbal feminin, juniori I, a Liceului cu Program Sportiv Roman a încheiat cu trei victorii din tot atâtea posibile ultimul turneu de sală din cadrul grupei A, competiţie care a avut loc pe teren neutru, la Oneşti. De atunci s-au mai desfăşurat două etape dintre cele şapte ale returului. Formaţia romaşcană, de care se ocupă antrenorul emerit Ioan Holban, şi-a păstrat prima poziţie în clasamentul seriei, deşi a jucat un singur meci, în etapa a doua  a  returului având liber. A fost ajunsă, la puncte, de HC Buhuşi, dar păstrează un dublu avantaj, la golaveraj şi în meciurile directe. Până acum, se respectă întocmai cele afirmate de profesorul Ioan Holban în privinţa echipei care va rămâne pe locul I până la finalul returului: LPS Roman.

Medaliată cu bronz în ediţia trecută a campionatului naţional de handbal, echipa romaşcană n-a avut nicio emoţie în a-şi asigura calificarea în faza turneelor semifinale, după disputarea meciurilor din prima jumătate a întrecerilor din grupă.

În prima etapă a returului, LPS Roman a învins LPS Piatra Neamţ cu 48-32 (25-13). În aceeaşi rundă, HC Buhuşi, a doua clasată, a câştigat la limită, 31-30, cu CSȘ Bacău. Formaţia din Buhuşi a profitat, în etapa precedentă, de faptul că LPS Roman a avut pauză şi a revenit la egalitate de puncte cu aceasta, în urma victoriei de la Suceava. Trebuie menţionat şi că echipa romaşcană are un meci mai puţin disputat.

Miercuri, 18 februarie, se vor disputa meciurile din etapa a treia a returului. LPS Roman va juca la Botoşani. Celelalte partide: Vaslui – Suceava, Buhuşi – Piatra Neamţ.

Lotul LPS Roman este format din: Ana Maria Suceu, Bianca Patriche, Ștefania Nichita (portari), Diana Amăriuţei, Diana Căruntu, Ana Andone, Ramona Sandu, Alina Dima, Loredana Vartic, Ana Maria Cazacu, Raluca Balint, Rebeca Roşca, Mădălina Liţă, Anca Oancea, Anca Marian, Anca Caramalău, Ana Maria Pristăviţa, Roxana Lupescu şi Anca Grigoriu.

La finalul returului se vor afla cele patru echipe, din fiecare serie, calificate la turneul semifinal. În penultima fază a competiţiei vor fi alcătuite patru grupe a câte şase echipe, primele două clasate în fiecare dintre acestea urmând să joace la turneul final. Obiectivul LPS Roman rămâne, bineînţeles, calificarea la turneul final.

Clasament: 1. Roman  – 33 puncte, 2. Buhuşi – 33p, 3. Vaslui – 27p, 4. Botoşani – 18p, 5. Piatra Neamţ – 18p, 6. Bacău – 14p, 7. Suceava – -2p (CSȘ Bacău şi LPS Suceava au fost penalizate pentru nerespectarea cerinţelor de talie).

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.