Roman, Neamț
Căutare site

Handbalistele junioare I de la LPS Roman au încheiat turul

Antrenorul Ioan Holban este nemulţumit de rezultate şi de jocul elevelor, mai ales că echipa sa are potenţial.

Echipa de handbal feminin, junioare I, a Liceului cu Program Sportiv (LPS) Roman a încheiat turul campionatului naţional, seria A, cu o victorie la scor, 38-21 (17-10), cu CSȘ Bacău. Participantă, în sezonul trecut, la turneul final naţional al echipelor din categoria juniori II, LPS Roman a avut un tur mai slab de campionat, cu doar patru victorii din şapte posibile. Rămâne ca favorită pe lista celor patru care se vor califica la turneul semifinal, cifra 4 fiind şi cea a locului pe care echipa romaşcană pregătită de antrenorul emerit Ioan Holban a încheiat prima parte a competiţiei.

În ultima etapă din tur era obligatorie o victorie, înfrângerea fiind de neconceput, cel puţin datorită valorii superioare a echipei romaşcane. În meciul de duminica trecută, cu CSȘ Bacău, handbalistele din Roman au învins categoric. Antrenorul Holban a trimis la joc majoritatea handbalistelor din lot: Suceu, Ivanov (portari) – Marian, Căruntu, Caramalău (junioară II) – 4 goluri, Vartic (9), Dima (2), Mârţ (3), Balint (3), Roşca (4), Lungu (6), Liţă (2), Oancea (4), Pristăviţa (1), Grigoriu.

„Rezultatul este bun. Jocul trebuie îmbunătăţit. Astfel, o să mai rezolvăm din probleme, inclusiv pe cele pe care le-am avut în două meciuri din tur, cu HC Buhuşi, respectiv LPS Piatra Neamţ. În mod normal, după acest tur, înfrângere meritată a fost doar cea cu LPS Iaşi. Pas cu pas, vom continua: calificare la primul turneu semifinal, calificare la al doilea semifinal, calificare la turneul final – obiectivul nostru. Trebuie să revenim la jocul bun. Acum mă îngrijorează şi că sala este în renovare şi că nu mai avem unde să ne facem programul. Mai sunt săli de sport în Roman, la şcoli. Sunt şi echipe de juniori I, II şi III, atât la feminin, cât şi la masculin. Este greu de găsit o soluţie care să împace toată lumea. Pe de altă parte, în general, nu am cum să fiu mulţumit. Jocul scârţâie, nu este ce ar fi trebuit. Este în interesul fetelor să joace bine. Echipa are potenţial, dar nu-l valorifică. Pe linia de 9 metri avem patru jucătoare cu înălţime peste 1,77 metri. Școala este prioritate şi este normal ca un copil să se ţină de carte. Handbalul nu trebuie trecut ca secundar. Se pot face amândouă bine. Degeaba vrea antrenorul… Cu forţa nu se poate şi nici nu trebuie. Intrăm în pauză competiţională, dar nu şi de pregătire, chiar dacă următorul meci va fi în ianuarie”, a spus Ioan Holban.

LPS Roman are programat, în 19 ianuarie, primul meci al returului cu HC Buhuşi, echipa de pe locul secund în faţa căreia are de luat o revanşă. Apoi, clasamentul se va rearanja până la finalul returului sau mai devreme.

Toate echipele clasate în partea superioară a clasamentului, inclusiv cea din Roman, au învins în ultima etapă din tur: LPS Iaşi – LPS Gura Humorului 46-15, CSȘ Tîrgu Neamţ – LPS Botoşani 36-24, LPS Piatra Neamţ – HC Buhuşi 23-30. În jumătatea inferioară a clasamentului se află LPS Botoşani (9 puncte), CSȘ Bacău (6 puncte), LPS Piatra Neamţ (3 puncte) şi CSȘ Gura Humorului (3 puncte).

Clasamentul primelor patru din seria A

1 Iaşi7700246-13021
2 Buhuşi7601213-17818
3 Tg. Neamţ7403249-19212
4 Roman7403203-17112

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.