Vasile Groapă, (foto) fiu al satului Cîrlig,din comuna Dulcești, a fost vicecampion olimpic la Jocurile Olimpice de la Los Angeles, din 1984.
Patru halterofili români, trei băieți și o fată – Roxana Cocoș, Răzvan Martin, Gabriel Sincrăian și Florin Ionuț Croitoru – își propun să urce pe podium la Jocurile Olimpice (JO) de la Londra, programate, în perioada 27 iulie – 12 august. Unul din cei doi antrenori care îi însoțesc la JO este Petru Becheru, cel care, la Olimpiada de la Los Angeles (SUA) din 1984, a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, la categoria 82,5 kilograme, la fel ca Nicu Vlad, la categoria 90 kilograme.
Din echipa de haltere a României prezentă la Jocurile Olimpice de la Los Angeles a mai făcut parte și halterofilul Vasile Groapă, medaliat cu argint la categoria 100 de kilograme, originar din satul Cîrlig, din comuna Dulcești. De la isprava lui Vasile Groapă din 1984 au trecut 28 de ani. Vicecampionul olimpic, cel care a contribuit la cea mai bună clasare a României la Jocurile Olimpice din toate timpurile, cu un record de 53 de medalii, va privi din fața televizorului evoluția halterofililor români la Londra, în succesul cărora crede cu toată tăria.
A fost descoperit la Brașov
Pînă să ajungă la Brașov, nimeni nu s-a gîndit că numele lui Vasile Groapă se va lega de un sport care presupune forță și muncă asiduă. „Am terminat opt clase în satul Cîrlig. În afara orelor de educație fizică, nu am fost tentat să fac sport de performanță. Am plecat la Brașov să-mi fac un rost în viață. M-am înscris la o școală profesională de trei ani. În această perioadă, profesorul Gheorghe Piticaru selecta tineri pentru secția de haltere. Am fost printre cei selectați, dar nu am crezut că voi face performanță în acest sport. Aveam 15 ani cînd am început să practic haltere„, a spus halterofilul Vasile Groapă.
Anul 1976 a fost anul în care s-a despărțit de profesorul Piticaru. „Stagiul militar l-am făcut în 1976, în cadrul Clubului Steaua. În acel an, am ratat participarea la Jocurile Olimpice de la Montreal. Tot în 1976, cel care m-a descoperit a trecut în lumea de dincolo„, a spus Vasile Groapă.
Prima participare internațională sub culorile Clubului Steaua București a fost în 1977, la Campionatele Europene de la Praga, unde Vasile Groapă a obținut locul al VIII-lea, ceea ce a reprezentat record național. Pregătit de antrenorul Ștefan Achim, Vasile Groapă a obținut de șase ori titlul de campion național.
Cetățean de onoare în satul soției
Perioada 1980 – 1990 a adus cu sine marea consacrare internațională a secției de haltere a României. În anul 1983, an preolimpic, Vasile Groapă obține medalia de bronz la categoria smuls la Campionatele Mondiale de la Moscova, realizînd un total de 400 de kilograme, performanță care l-a plasat printre cei mai puternici concurenți ai categoriei 100 de kilograme. Participarea la Olimpiada de la Los Angeles din 1984 îi aduce titlul de vicecampion olimpic. „Pentru un sportiv, împlinirea vine atunci cînd reușești să iei o medalie olimpică. A fost olimpiada care a adus cele mai multe medalii României„, spune Vasile Groapă.
Performanța halterofilului a adus bucurie în familia acestuia. „Eram căsătorit în 1984. Fetița avea patru ani. Medalia cîștigată a fost răsplata pe care am putut să o aduc soției și fetiței, pe care le vedeam foarte rar, deoarece stăteam 11 luni în cantonament„, spune Vasile Groapă.
Medalia olimpică a adus bucurie și în casa părinților din comuna Dulcești. Oamenii din sat s-au strîns laolaltă în casa părinților să-l vadă la televizor pe Vasile al lor, urcat pe podium cu medalia olimpică la gît. „Pentru acele vremuri, performanța unui copil de la țară era privită ca o împlinire pentru familia acestuia și o cinste pentru localitatea natală„, spune Vasile. Nu și pentru autoritățile locale din comuna Dulcești care, la 28 de ani de la isprava lui Vasile Groapă, nu l-au onorat cu titlul de cetățean de onoare. În schimb, comuna natală a soției – Valea Mărului, din județul Galați – l-a adoptat, conferindu-i înalta distincție.
Vicecampionul olimpic, pasionat de drumeții
În 1987, Vasile Groapă suferă un accident la antrenament și decide, la 33 de ani, să se retragă din activitatea sportivă. Maestru internațional al sportului, halterofilul nu a devenit antrenor, deși i s-a propus acest lucru. „Fiind legitimat la Clubul Steaua București, am fost cadru militar din 1976. M-am gîndit că este mai sigur să ies la pensie din Armată, decît să fiu antrenor. În 2010 am ieșit la pensie„, spune Vasile Groapă.
Pensionar, Vasile Groapă își dedică timpul celor doi nepoți și drumețiilor montane care compensează, la 58 de ani, activitatea sportivă.










Dupa o viata dedicata sportului, dupa 28 de ani de la Olimpiada de la Los Angeles, cand credea ca nimeni nu isi mai aminteste ce a facut pentru sportul romanesc, iata ca sunt inca oameni care nu au uitat. Poate nu ti-am spus-o niciodata, dar sa stii: TATA sunt mandra ca sunt fiica ta! Sper ca si eu sa iti aduc cateva clipe de fericire, precum a fost si castigarea acestui titlu de vicecampion olimpic!!!
„Este cumplit pentru copii sa piarda ajutorul unui parinte, dar frumos sa mosteneasca renumele parintilor.”
Pentru tot ce ai facut iti multumesc!
Suntem mandrii de tine. Mereu am fost, mereu vom fi!