Au fost înregistrate şapte cazuri de gripă în județ. 1.069 de copii, cu vârste de până în 14 ani, au ajuns, săptămâna trecută, la medic, din cauza afecţiunilor respiratorii. Un copil de 14 ani, din Roman, diagnosticat cu gripă, se află internat la secţia Boli Infecţioase a Spitalului Roman.
Fluctuaţiile de temperatură din ultima săptămână au făcut ca foarte multe persoane, în special copii, să ajungă la spital cu afecţiuni respiratorii.
În perioada 26 ianuarie – 1 februarie, 1.664 de persoane din judeţul Neamţ au fost diagnosticate cu viroză respiratorie, dintre care 1.069 erau copii cu vârste de până la 14 ani. În acelaşi timp, alţi 548 de nemţeni au ajuns la medic ca urmare a unei pneumonii, în general în forme medii şi uşoare, iar pentru 168 dintre aceştia medicii au luat decizia de a-i interna în spital.
„Un lucru grav este că 67 de pneumonii au fost înregistrate la copii din categoria de până la un an. Este un număr foarte mare, raportat la numărul de naşteri din ultima perioadă. Tot în acest interval, au fost înregistrate şapte cazuri de gripă în judeţ. Cele mai multe sunt la persoane adulte, din Piatra Neamţ. Diagnosticul a fost pus pe baza examenului clinic şi a simptomatologiei. De la patru dintre aceste persoane au fost prelevate probe, care au fost trimise spre analiză la Institutul Cantacuzino din Bucureşti, dar rezultatele nu au sosit până în acest moment”, susţine medicul Mirela Grădinaru, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Neamţ.
La medicii de familie din Roman şi la secţia Pediatrie a Spitalului Municipal Roman au ajuns, în ultima săptămână, nu mai puţin de 520 de persoane, majoritate până în 49 de ani, cu viroze respiratorii, penumonii sau chiar gripă. Cei mai afectaţi au fost copiii, cu vârste până în 14 ani – 333 de viroze respiratorii, 42 de pneumonie, iar un copil, de 14 ani, a fost diagnosticat cu gripă, iar în acest moment este internat la secţia Boli Infecţioase a Spitalului Roman.
„În această perioadă, scade imunitatea la cei mici. Părinţii sunt sfătuiţi să-i vitaminizeze şi să îi hidrateze, dar, mai întâi, să meargă la medicul de familie şi la medicul pediatru. Un alt sfat este să îşi retragă copilul din colectivitate, pentru a împiedica răspândirea virusului”, transmit medicii specialişti pediatri.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol