Gospodărie în flăcări, la Boghicea. 1.500 de kilograme de furaje s-au făcut scrum

HomeActualitate

Gospodărie în flăcări, la Boghicea. 1.500 de kilograme de furaje s-au făcut scrum

 

Luni, 6 martie, la ora 15:01, Dispeceratul Integrat ISU – Ambulanță al județului Neamț a fost anunțat prin 112 despre producerea unui incendiu la o anexă în localitatea Boghicea. La locul evenimentului s-au deplasat șapte subofițeri, cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, din cadrul Detașamentului de Pompieri Roman, care au stins incendiul.

„În urma incendiului, au ars: un adăpost pentru animale construit din lemn, cu acoperiș din lemn și învelitoare tablă, pe circa 60 de metri pătrați, o anexă construită din lemn, cu acoperiș din lemn și învelitoare tablă, pe circa 70 de metri pătrați, și aproximativ 1.500 de kilograme de furaje”, informează ISU Neamț.

Împrejurarea determinantă a producerii incendiului a fost, conform pompierilor, focul deschis în spații deschise.

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 0