HomeActualitateRural

Gheorghe Iacob și-a depus demisia din funcția de primar al comunei Sagna

Gheorghe Iacob, primarul comunei Sagna, și-a depus demisia din funția de edil șef al localității.

Documentul a fost depus la Prefectura județului Neamț în cursul zilei de miercuri și va deveni operabil începând cu data de 1 august 2013. Motivele invocate sunt de natură administrativă, de disfuncționalitate a aparatului administrativ. ”Am aflat despre demisia domnului primar Iacob cu surprindere. Am fost informat despre acest lucru de colegii mei din  Prefectură, deorece eu sunt la audiențe la Roman. Nu cunosc exact motivele demisiei înaintate de dumnealui și nici nu am apucat să discut cu domnul primar depre acest act de voință unilaterală”, a afirmat George Lazăr, prefectul județului Neamț, în cursul zilei de miercuri.

De altfel, prefectul județului a primit, miercuri, în audiență, doi consilieri locali din Sagna – Gheorghe Ciobanu și Ludovic Ungureanu. Cei doi, care s-au prezentat separat, l-au reclamat pe primarul Iacob pentru instigare la violență și nerespectarea legii administrației locale. Aceștia nu au făcut o sesizare scrisă, ci doar au vrut să îl înștiințeze pe prefectul Lazăr cu privire la punctul lor de vedere, referitor la situația de la Sagna.

Vom reveni cu detalii.

Comentarii

WORDPRESS: 7
  • florin 9 ani ago

    Este clar ca Gelu nu a mai rezistat presiunilor.Daca dati firul inapoi si va reamintiti episodul de acum 8 ani cu incidentul dintre el si Ursarescu… probabil ca nu a mai rezistat presiunilor,ba mai mult in ultima perioada prefectura se ocupa numai de controale la primariile PDL.Se fabrica tot felul de reclamatii care nu au nicio finalitate, dar stau 2-3 angajati ai prefecturii prin primarii ca, poate poate gasesc ceva pentru a arunca cu noroi in primari.O mare perdere pentru locuitorii comunei Sagna.Gelu a demontrat ai de zile ca se poate face administratie si cu bani putini si a pus mult suflet in tot ceea ce a facut.In scurt timp probabil daca se continue in stilul asta de amenintari si controale, multi primari vor renunta la functii.

  • un satean 9 ani ago

    Sa ma ierte Dumnezeu, dara daca nici dl. Iacob nu a mai facut bine comunei si oamenilor din sat, atunci chiar ca nu stiu cine ar mai face-o sau a mai facut-o. Eu sper ca dl. primar sa nu se lase influentat de acesti doi oportunisti si sa renunte la aceasta decizie. Sau, sper ca dl prefect sa aiba intelepciunea de a refuza demisia d-lui primar!
    Distinse domnule primar, reveniti asupra deciziei deoarece comuna are nevoie de dumneavoastra! Sunteti singurul in masura sa rezolve problemele sagnenilor si sa-i ajute pe toti, atat pe sateni cat si pe cei care vin sa viziteze satul!

  • Un cetatean 9 ani ago

    Cred ca ar fi o pierdere pentru acea comuna…personal am monitorizat comuna din anul2000 pana inprezent si credeti-ma pe cuvant ca acea comuna e una sin putinele comune europene din jud. Sa nu mai vb despre cum a ajutat dnul iacob oamenii si cum i-a sprijinit…personal am discutat cu dansul si credeti-ma face ceea ce face din suflet si din dragoste pt concetatenii dnlui…as vrea sa aflu parerea satenilor din comuna desprea aceasta tragica veste…as vrea de asemenea aa aflu reactia dnlui ciobanu despre aceasta situatie care a creat-o impreuna cu domnul consilier ungureanu… L-au barfit pe saracul om in toate crasmele…da ma opres aici…am dori ca domnii ziaristi sa revina cu detalii despre acest eveniment nefericit spun eu… Meltumesc!

  • Costel 9 ani ago

    avere- Audi de ultima generatie, VW Golf 5, Vila – toate obtinute dintr-un umil salariu de primar, cu mentiunea ca la intrarea in acest sir de mandate avea doar un umil apartament

    • mirel 9 ani ago

      ai idee cate datorii are domnul primar pt masina si casa?nu mai vorbiti aiurea…daca era un hot nu era ales de atatea ori

    • mirel 9 ani ago

      iar audi-le nu e de ultima generatie…are vreo 12 ani saracul

  • ramona colonescu 9 ani ago

    Nu stiu care e motivul demisei domnului primar,dar fara nicio indoiala e o mare pierdere pentru comuna Sagna.Cred ca domnul Iacob ar putea reconsidera decizia,care,cu siguranta ar beneficia localnicii acestei comune pentru care a facut multe avansari atat sociale,adminisstrative cat si de caracter umanitar ,demonstrand calitatea umana a unui om care isi iubeste cu adevarat lucul in care s-a nascut,crescut si condus de o maniera impecabila.Oricare ar fi decizia finala a domnului primar,de aici,din Spania,vreau sa-i multumesc pentru ceea ce a facut pana acum pentru locul care il voi iubi mereu si de care sunt mandra.
    CU RESPECT,RAMONA COLONESCU