Distinsul profesor a fost sărbătorit de foşti colegi şi prieteni, la aniversarea a 89 de ani.
Cu prilejul aniversării vârstei de 89 de ani, profesorul Gheorghe A.M. Ciobanu a fost sărbătorit la Vila Hogaş „între prieteni”, în cadrul unui eveniment organizat de conducerea Colegiului Naţional „Roman-Vodă” şi Primăria Roman. Profesorul romaşcan, numit şi „patriarhul culturii romaşcane”, pentru erudiţia sa şi pentru activitatea neobosită desfăşurată timp de zeci de ani, a fost felicitat de primarul Romanului, Laurenţiu Dan Leoreanu, şi de o parte dintre foştii săi elevi, dar şi foşti colegi de cancelarie.
„Ne-am dorit să îl avem pe domnul profesor astăzi numai pentru noi, pentru familia romanvodistă, şi am ales această cancelarie restrânsă drept cadru pentru această sărbătoare. Îi dorim să aibă în continuare sănătate, putere de muncă, să simtă în continuare acelaşi fior când intră în liceul nostru şi să fie în continuare un sprijin pentru ceea ce ne propunem să realizăm”, a spus profesoara Mihaela Tanovici, directorul Colegiului Naţional „Roman-Vodă”, care i-a oferit profesorului o plachetă aniversară.
Alături de gândurile bune şi cuvintele frumoase ale tuturor celor prezenţi, profesorul a primit multe flori, un tort şi un coş cu cadouri înmânat de primarul Laurenţiu Dan Leoreanu. Profesoara Daniela Anechitei a citit un mesaj de preţuire din partea profesorilor din „Roman-Vodă”. De asemenea, un mesaj emoţionant a trimis un fost elev al liceului, Florin Bratu. Poezia dedicată sărbătoritului a fost citită de profesorul Dan Bliderişanu.
Sărbătorirea a fost un moment potrivit pentru rememorarea unor clipe plăcute petrecute împreună, de isprăvi ale foştilor elevi, astăzi în postura de profesori.
„Domnul profesor face parte dintre acei oameni de mare vocaţie profesională. Și-a pus amprenta asupra a generaţii şi generaţii de elevi. L-am cunoscut ca elevă a lui. Am făcut cu dumnealui filosofie şi socialism ştiinţific, aşa cel puţin scria în orar. Domnul profesor mânuia, însă, cu atâta artă bagheta, încât aş putea spune că am făcut cu dumnealui istoria artei, istorie universală, istoria muzicii şi, nu în ultimul rând, un curs de cultură cinematografică”, şi-a amintit bibliotecara Cornelia Jora.
„Am apreciat întotdeauna calitatea de «Homo demiurgus», capacitatea oricărui om de a crea, şi i-am încurajat pe copii să fie creativi, să caute şi să descopere. Mă bucur că am avut privilegiul de a fi, timp de 50 de ani, în mintea copiilor – şi nu în sensul medical al cuvântului”, a spus profesorul Gheorghe A.M. Ciobanu.










Cu tot respectul felicitari distinctului profesor George A M Ciobanu si distinctului sau drum ales intre alesii alesilor in cultura romana, filosofia y muzica careia i-a dat alt sens, cu o sensibilitate aparte si un original simplism asa cum el insusi il traieste.