Cu prilejul vizitei ministrului liberal al Dezvoltării, domnul Adrian Veştea, la Neamț, am vizionat locațiile unde se lucrează deja sau unde se vor implementa principalele proiecte de modernizare din municipiul Roman. Alături de noi, au fost prezenți domnul senator Eugen Țapu Nazare, domnul deputat Laurențiu Dan Leoreanu, domnul deputat Tudor Polak, domnul primar al municipiului Roman, Leonard Achiriloaei, şi domnii subprefecți, Adrian Ciobanu şi Iulian Jugan.
La Roman s-au investit 23.000.000 de lei, fonduri guvernamentale obținute prin PNI „Anghel Saligny”, pentru modernizarea arterei est DJ 207A – Str. Plopilor – DN 2, un proiect foarte important de infrastructură rutieră de tonaj mare, care va facilita circulația în siguranță a autovehiculelor pe această porțiune de drum.
Totodată, am dat startul unei serii de proiecte de modernizare a rețelei de apă, rețea care a cauzat nenumărate probleme romaşcanilor, cu un proiect în valoare de 4.441.102 lei. Este vorba despre reabilitarea rezervorului de apă de pe str. Mihai Viteazu, cu o capacitate de 5000 mc. Pentru noi, romaşcanii, situația apei este una critică, o cunoaştem cu toții şi este extrem de important că am demarat un proiect, care va fi urmat de altele asemenea, prin care să rezolvăm aceste situații fără precedent.
Mi-a făcut plăcere să îl invit pe domnul ministru şi la locația unde vom demara proiectul Stadionului Moldova, un proiect al administrației liberale care se adresează comunității romaşcane iubitoare de sport şi de activități sănătoase. Plasat în apropierea Ştrandului Roman, un obiectiv deja consacrat pentru cei care locuiesc aici, baza sportivă multifuncțională va facilita sportul de masă, de la fotbal, baschet, la volei, cățărări şi multe alte activități sportive.
Am discutat cu domnul ministru Veştea despre acest proiect a cărui valoare atinge aproximativ 20 milioane de lei şi am primit asigurări că anul viitor vom putea aplica pentru o finanțare în cadrul Companiei Naționale de Investiții. Este foarte important să avem la Roman o bază sportivă, unde tinerii să găsească o alternativă sănătoasă şi utilă pentru a-şi petrece timpul liber şi a socializa, dar şi pentru toți cei dornici să facă mişcare, să se antreneze şi să adopte un stil de viață activ şi sănătos.
Aşa cum discutam şi cu colegii mei şi domnul ministru al Dezvoltării, obiectivele noastre, ale PNL Neamț şi ale administrației locale liberale sunt acelea de a dezvolta şi moderniza infrastructura locală, însă şi de a oferi comunității facilitățile necesare unui nivel de trai ridicat. Acest lucru se poate vedea cu uşurință în proiectele liberale, care se află în stadiu de realizare şi care, în curând, vor fi finalizate şi gata de folosință!
Se poate şi la Roman!
George Lazăr, preşedinte PNL Neamț
Comunicat de presă
Comentarii
Daca sunteti cu adevarat liberali, de ce nu ati facut pana acum un gest care, prin dimensiunile sale materiale, nu ar fi insemnat mare lucru, dar ar fi insemnat cu mult mai mult prin cele educative si morale si anume acela de a repune in toponimia locala numele valorilor liberale si nu numai, inlaturate peste noapte, in anul 1948, de regimul instalat in mod silnic si fraudulos de catre ocupantul sovietic. Din cate stiu, nu au mai reaparut acolo unde fusesera nici numele Regelui Carol I, nici cel al Elisabetei Doamna, nici cel al Regelui Ferdinand, nici cel al Reginei Maria, nici cel al Basarabiei, nici cele ale Bratienilor, nici cel al lui D.A. Sturdza, nici cel al lui Ion Ghica, nici cel al lui Vasile Stroescu, nici cel al generalului Macarovici, nici macar cel al intaiului primar de Roman, Ioan Agarici, ca sa nu mai vorbim de primul vornic de Roman, din anul 1403, din acelasi an cu cel din capitala de atunci, Suceava, de cele ale unor ierarhi remarcabili ai vechii Episcopii a Romanului etc etc. Au ramas in shimb denumiri neutre, de animale, gaze, floricele etc, adoptate candva spre linistea activistilor locali PCR, asa cum au ramas si altele, mai vechi, dar care s-au dovedit intre timp a fi rezultate ale unor interpretari eronate si care numai la Roman mai exista, precum Bogdan Dragos ori Smirodava…
Strada C HOGAS va spune ceva?De 40 de ani nu are trotuare pentru pietoni cu toate sa se afla in buricul targului