Teodora Cojan a renunțat la învățămîntul din România pentru a face voluntariat în Kenya. Prin intermediul Centrului Misionar din Roman, ea a plecat ca voluntar trei ani în misiunea Maikona, din Kenya. După un an de zile s-a reîntors în țară, într-o scurtă vacanță.
De ani buni de zile, Centrul Misionar Diecezan Roman desfășorară o activitate intensă pe continentul african. Unul din statele în care își face simțită din plin prezența Episcopia de Iași este Kenya. Aici, în misiunea Maikona activează ca paroh de peste zece ani părintele Eugen Blaj, din Gherăești. În misiunea sa, a fost ajutat, de-a lungul timpului, de mai mulți voluntari din Dieceza de Iași, care au ajuns acolo prin intermediul Centrului Misionar din Roman. Un astfel de voluntar este și Teodora Cojan, de 34 de ani, care s-a întors recent în țară, după un an petrecut în misiunea Maikona. Ea a vorbit despre sărăcia care există în triburile arondate misiunii, despre greutățile cu care se confruntă misionarii și despre munca într-o lume complet diferită de cea pe care o știm.
Inocenți și săraci
Teodora Cojan este profesor de religie într-o comunitate catolică din Dieceza de Iași. Ea spune că era deja obișnuită cu munca de voluntariat, datorită profesiei, care prespunea și activități extrașcolare. Ideea de a pleca misionar în Kenya i-a venit în anul 2003, însă, pe atunci, misiunea era abia la început. Încurajată de faptul că mai avea o soră și un văr misionari în Kenya, în 2010 a plecat acolo pentru două luni și jumătate. Anul trecut, a plecat ca voluntar pentru trei ani.
„Printre condițiile cele mai importante pentru a face față aici se numără pregătirea psihică și cea fizică. Trebui să cunoști foarte bine locul unde te duci, să te familiarizezi. Primul lucru ce m-a impresionat cînd am pășit pe pămînt african a fost diferența foarte mare dintre nordul și sudul țării. Capitala țării, Nairobi, care se află în sudul țării, e un oraș în plină dezvoltare, cu multe clădiri moderne. Cum înaintezi spre nord, apar case din ce în ce mai sărăcioase. Aici, oamenii sînt mai simpli, dar mai primitori și mai inocenți„, povestește Teodora Cojan. Aceasta spune că s-a adaptat repede la condițiile climatice și la viața din misiune. „Cei mai mulți dintre băștinași stau în colibe sărăcăcioase. Au două paturi în care noaptea dorm femeile și copiii. Bărbații dorm afară, de cele mai multe ori pe o piele de animal. Hrana lor constă în porumb, fasole sau carne, însă acolo se taie foarte rar un animal. Bogăția lor constă în turmele de cămile sau capre. Practic, este banca lor vie. Fiind o zonă vulcanică, pămîntul este foarte dur și greu de lucrat„, mai spune Teodora Cojan.
Viața departe de casă
Spre deosebire de sistemul de învățămînt românesc, profesoara de religie spun că acolo statul subvenționează doar clasele I-VIII, în timp ce grădinițele se află în grija misionarilor. „Misiunea noastră are 20 de grădiniție, iar sarcina noastră este să coordonăm activitatea lor. Cele mai multe dintre grădinițe sînt din tablă, unele fără podea, cu bănci înfipte în pămînt. În misiune mai sînt și doi asistenți medicali. De regulă, o zi din activitatea noastră începe cu celebraraea unei liturghii dimineața. Apoi, în funcție de zile avem programate diferite activități. De exemplu, sînt zile în care împărțim alimente celor săraci sau sînt zile cînd ne deplasăm în filialele misiunilor. Cea mai îndepărtată filială se află la 120 de kilometri, distanță care se parcurge în cinci-șase ore. Trebuie să-ți placă munca de misionar ca să poți rezista. Faptul că ești departe de familie e unul din momentele mai dificile din viața de zi cu zi. Cel mai mult te afectează cazurile în care oamenii vin la tine și tu nu poți să-i ajuți cu nimic. De exemplu, cineva a apelat la noi să transportăm la dispensar un bătrîn bolnav de cancer. În comunitatea lor mai erau oameni care aveau mașină, dar au refuzat. Nici noi nu am putut face nimic, pentru că mașina noastră era defectă„, mai spune Teodora Cojan.
În această vară, ea se va reîntorce în Makona pentru a continua activitatea.
„Unul dintre cele mai frumoase momente trăite de mine acolo a fost noaptea de Crăciun. În cadrul liturghiei, un grup de femei a cîntat un cîntec special, care se cîntă la nașterea unui copil. Acolo, nașterea e o mare sărbătoare, mai ales cînd se naște un băiat. Un alt moment plăcut a fost și noaptea de Înviere. Am găsit cîteva pliculețe de vopsea, astfel că am avut și ouă roșii. Am ciocnit cu băștinașii, care erau foarte curioși de acest obicei. Oricum, dacă simți cu adevărat viața de miosionar, atunci totul devine mai ușor„, a mai povestit Teodora Cojan.
Comentarii