Roman, Neamț
Căutare site

Gabriel Farcaş riscă să fie exclus din CJ Neamț

Gabriel Farcaş va pierde mandatul de consilier judeţean, dacă nu se prezintă la şedinţa ordinară de Consiliu Judeţean (CJ) din această lună. Preşedintele CJ Neamţ, Constantin Iacoban, a afirmat că, în cazul în care Gabriel Farcaş nu va participa la şedinţa de la sfârşitul lunii, ar fi a treia absenţă nemotivată, consecutiv, de la şedinţele ordinare ale instituţiei.

„Domnul Farcaş a spus că este motivat, dar, ulterior, nu a apărut niciun document care să motiveze absenţele. Gabriel Farcaş este la Miami, el face şi un curs acolo, din ce mi-a spus. Dacă nu vine la a treia şedinţă ordinară, pierde mandatul. În plus, trebuie să justifice şi absenţele, acum este absent nemotivat, pentru că am aşteptat să  trimită documentele şi nu le-a trims. El aşa a zis, că va trasmite pentru perioada aceasta o motivare, o cerere de concediu, un concediu medical, cum se practică. Era frumos să fim colegi”, a spus Constantin Iacoban, preşedintele CJ Neamţ.

Cu mici excepţii, Gabriel Farcaş nu a mai fost prezent la şedinţele de Consiliu Judeţean din vara aului 2014. Persoane apropiate consilierului judeţean au afirmat că Gabriel Farcaş intenţionează să se stabilească în Statele Unite ale Americii. În perioada iunie 2012 – februarie 2013, Gabriel Farcaş a fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ. Acesta era considerat un apropiat al fostului preşedinte al CJ Neamţ, Culiţă Tărâţă.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.