Roman, Neamț
Căutare site

„Frații franciscani au urmat exemplul lui Isus Cristos”

Mesajul a fost transmis de conferenţiar universitar doctor Damian Gheorghe Pătraşcu, la conferinţa susţinută la Colegiul Naţional „Roman-Vodă”. 

franciscani 02Sala „Garabet Ibrăileanu” a Colegiului Naţional „Roman-Vodă” a găzduit marţi, 19 mai, un eveniment cultural din seria „Martiri şi mărturisitori ai neamului românesc (1948 – 1989)”, intitulat „Preoţi franciscani încarceraţi pentru credinţă”. Evenimentul a fost organizat de Asociaţia Culturală „Petru Tocănel”, din cadrul Institutului Teologic Romano-Catolic Franciscan (ITRCF), în parteneriat cu Asociaţia „Mitropolit Visarion Puiu”, Societatea Culturală „Clepsidra”, Liceul Romano-Catolic „Sfântul Francisc de Assisi” şi Colegiul Naţional „Roman-Vodă”. La manifestare au participat preot Damian Gheorghe Pătraşcu, conferenţiar universitar doctor, rectorul ITRCF, preot doctor Eugen Răchiteanu, preşedintele Asociaţiei Culturale „Petru Tocănel”, asistent universitar doctor Mihai Afrenţoae, preot provincial Emilian Cătălin, arhimandrit Andrei Ioniţă, eclesiarhul Catedralei Arhiepiscopale „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, preoţi franciscani, romano-catolici şi ortodocşi, reprezentanţi ai autorităţilor locale, oameni de cultură, profesori şi elevi.

După o scurtă istorie a Colegiului Naţional „Roman-Vodă”, făcută de preotul Mihai Afrenţoae, şi cuvântul de salut al preotului Emilian Cătălin, preot doctor Damian Gheorghe Pătraşcu a prezentat o comunicare despre suferinţele preoţilor şi fraţilor franciscani trăite în temniţele comuniste.

„Preoţii franciscani constituie o pagină din lungul martiraj pe care poporul nostru l-a suferit din 1948 până în 1989. Ştim că Isus Cristos a cerut discipolilor, printre alte exigenţe, să-şi dea viaţa, dacă este nevoie, pentru credinţă. Preoţii franciscani nu au făcut altceva decât să trăiască Evanghelia, să meargă pe urmele lui Isus Cristos. În decursul veacurilor, mulţi dintre preoţii şi fraţii franciscani au urmat exemplul lui Isus Cristos. Din cei 72 de preoţi care erau înscrişi în Provincia noastră Franciscană, 38 au cunoscut direct temniţele comuniste”, a spus preotul Damian Gheorghe Pătraşcu.

Conferinţa a cuprins momente muzicale în interpretarea corurilor „Fidelis” şi „Speranţa”, ale parohiei catolice din Buruieneşti, dirijate de preot Iulian Claudiu Petrea.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.