Prima paginăEconomie

[FOTO] A fost deschis Târgul Expofashion din Roman

[FOTO] A fost deschis Târgul Expofashion din Roman

Dimensiune text

 

În perioada 10-14 mai, Camera de Comerț și Industrie a Județului Neamț (CCINT) organizează la Roman, cu sprijinul Primăriei Roman și al Consiliului Local Roman, Târgul Expofashion. Din spațiile expoziționale amenajate în Piața „Roman Vodă”, care totalizează 72 de metri pătrați, romașcanii pot cumpăra în aceste zile mărfuri produse în exclusivitate în România, în principal încălțăminte și îmbrăcăminte. Târgul a fost inaugurat miercuri, 10 mai, în prezența președintelui CCINT, Mihai Apopii, a vicepreședintelui CCINT, Vasile Balcan, și a primarului Lucian Micu.

„Este prima ediție a acestui târg bine organizată aici la Roman, un centru economic și social important, care, împreună cu cele câteva comune din jur, reprezintă o forță. Ne bucurăm să constatăm că, în ultima perioadă, Romanul are cele mai puternice întreprinderi economice din județul Neamț. Astfel, am ajuns la concluzia că aici trebuie să mutăm centrul de greutate al manifestărilor și acțiunilor CCINT. Începem prin a transfera târgurile și expozițiile care încearcă să poziționeze în peisajul economic producătorii locali și nu numai, încercăm să aducem activități ale CCINT, care înseamnă consultanță, proiecte, cursuri de pregătire și formare profesională. Acest târg este adresat consumatorilor, celor care își doresc să își găsească obiecte de îmbrăcăminte și încălțăminte, flori și alte produse care sunt necesare în fiecare gospodărie. Mulțumesc Consiliului Local al municipiului Roman, domnului primar și celor care ne-au sprijinit să putem organiza această manifestare”, a declarat Mihai Apopii, președintele CCINT.

„Romanul a reușit să se poziționeze pe un loc fruntaș în ceea ce privește capacitatea financiară și este o apreciere faptul că 55% din PIB-ul județului este produs la nivelul municipiului Roman. Noi vom continua demersurile pentru dezvoltarea municipiului, astfel încât să rămânem pe primul loc în județ. Am primit cu mare deschidere organizarea acestui târg la Roman, iar una dintre condițiile agreate de ambele părți a fost aceea ca el să se adreseze exclusiv producătorilor. Ne dorim foarte mult susținerea capitalului autohton, de aceea am încercat și aducerea unor producători din municipiul Roman, tot în ideea de a-i sprijini. Sperăm ca romașcanii și toți cei prezenți să se bucure în aceste zile de cumpărături și vânzări pe măsura așteptărilor. Mulțumim încă o dată Camerei de Comerț și Industrie a Județului Neamț și mult succes tuturor”, a afirmat primarul Lucian Micu.

Târgul poate fi vizitat de miercuri până sâmbătă, între orele 10.00 – 19.00, precum și duminică, între orele 10.00 – 14.00.

 

 

Partajează articolul

COMENTARII

WORDPRESS: 0