SCM Petrotub Roman a obținut, la Suceava, 1-0 (1-0), cea de a treia victorie din actuala ediție a campionatului ligii a treia la fotbal, seria I, a doua în deplasare și a treia consecutivă.
Fotbaliștii romașcani, de a căror pregătire se ocupă Gheorghe Poenaru, Iosif Susanu și Gabriel Țapu, arată în ultima perioadă că se simt bine în deplasare, după ce, la începutul sezonului, au pierdut trei partide pe teren propriu. Victoria cu Sporting Suceava, din etapa a opta, a fost una la limită în dauna unei formații care emitea pretenții la promovare și care, înaintea rundei amintite, se afla pe poziția a treia în clasament, la trei puncte de prima clasată, CSM Moinești.
SCM Petrotub a făcut un joc pragmatic, accentul fiind pus pe apărare. Prima ocazie i-a aparținut, în debutul partidei, dar portarul gazdelor a fost la post. Apoi, sucevenii au pus stăpînire pe joc și au menținut adversarii în propria jumătate. Cînd a fost cazul, fotbaliștii romașcani au ripostat pe contraatac și această tactică a dat rod în minutul 43. Atunci, unul dintre fundașii gazdelor a fost nevoit să faulteze pentru a opri o acțiune pe partea dreptă și s-a acordat lovitură liberă de la circa 30 de metri. Mădălin Popa a centrat foarte bine în careu și fundașul Ghidarcia a ieșit în întîmpinarea mingii și a trimis plasat, cu capul, în plasa porții sucevene. Mai înainte, gazdele ceruseră lovitură de la 11 metri, după ce mingea lovise în mînă un jucător romașcan la un șut din apropiere, dar arbitrul a sesizat lipsa de intenție în a juca neregulamentar și a lăsat jocul să continue. De un penalty putea beneficia și SCM Petrotub, ulterior, cînd Harbuzaru a căzut în careu, dar “centralul” a dictat lovitură liberă pentru suceveni și i-a dat cartonaș galben atacantului romașcan.
Cu doar zece jucători pe teren în partea secundă, după ce Harbuzaru a fost eliminat ca urmare a cumulului de cartonașe galbene, al doilea fiind primit după un fault la mijlocul terenului, formația romașcană a strîns rîndurile și s-a grupat în defensivă. Partea secundă a fost caracterizată de atacurile în valuri ale celor de la Sporting, care și-au creat destule ocazii, însă nu au găsit luciditatea necesară pentru a și marca. O singură dată a fost depășit de situație Costea, la o fază în care s-a reclamat și ofsaid, dar unul dintre fundași a respins mingea de pe linia porții. SCM Petrotub a reușit să conserve scorul înregistrat la pauză și a obținut trei puncte mari, insuficiente, deocamdată, pentru a și urca în clasament de pe locul 8.
Antrenorul Gheorghe Poenaru a folosit următorii jucători: Costea – Vlaicu, Marin, Ghidarcia, Ciobanu – Talpalariu, Popa, Chirilă, Harbuzaru – Alexandru, Vulpe. Au mai jucat Sărițanu, Țapu, Lupușoru și Gafița.
„Am făcut un joc foarte bun în apărare și, chiar dacă ne-am lăsat dominați în partea secundă, tot noi am avut cea mai mare ocazie de a înscrie. Felicit jucătorii pentru felul cum au abordat această partidă, cu responsabilitate și cu o dăruire exemplară și doresc să continuăm în același fel„, a spus Poenaru.
Jocul de la Panciu nu s-a disputat
Partida dintre Young Star Panciu și Sport Club Bacău, din aceeași etapă a opta a ligii a treia, seria I, programată vineri 19 octombrie, nu s-a mai disputat din cauză că echipa vrînceană nu a achitat un barem, existînd zvonuri că gruparea vrînceană ar intenționa să se retragă din campionat. Reamintim că SCM Petrotub Roman a obținut prima victorie din acest campionat tocmai cu Young Star Panciu, în deplasare, meci disputat în etapa a șasea. Ca urmare a retragerii echipei vrîncene, dacă aceasta se va produce, toate rezultatele din partidele disputate de aceasta vor fi anulate, astfel că SCM Petrotub Roman ar pierde trei puncte. De asemenea, clasamentul ar suferi suferi modificări importante, inclusiv o schimbare de lider, întrucît și CSM Moinești ar fi defavorizată. „Singura echipă care ar fi în avantaj în caz că Panciul s-ar retrage ar fi cea din Pașcani. Eu sper să nu fie adevărat ce se vehiculează, formația din Panciu fiind una dintre cele bune din această serie. Eu chiar am convingerea că nu se va retrage și vom vedea dacă m-am înșelat sau nu„, a afirmat Gheorghe Poenaru.
Rezultatele etapei a opta: Young Stars Panciu – Sport Club Bacău (nu s-a disputat), Sporting Suceava – SCM Petrotub Roman 0-1 (0-1), FCM Dorohoi – CSM Pașcani (0-1), Bucovina Rădăuți – Știința Miroslava (1-0), Aerostar Bacău – Oțelul II Galați 0-0. CSM Moinești și Ceahlăul II Piatra Neamț au stat.
În etapa următoare, programată vineri, 26 octombrie, SCM Petrotub Roman va sta din lipsă de adversar, FCM Huși fiind retrasă din campionat încă de la începutul acestuia. Astfel, echipa romașcană va juca abia în 2 noiembrie, tot în deplasare, cu FCM Dorohoi. Programul etapei a noua: Oțelul II Galați – Young Stars Panciu, Sport Club Bacău – Ceahlăul II Piatra Neamț, CSM Moinești – FCM Dorohoi, CSM Pașcani – Bucovina Rădăuți, Știința Miroslava – Aerostar Bacău. Sporting Suceava nu va juca.
Clasament
1 Moinești 6 4 2 0 19-11 14
2 Dorohoi 7 4 1 2 11-5 13
3 Rădăuți 7 4 0 3 5-6 12
4 Pașcani 6 3 2 1 5-2 11
5 Sporting 7 3 2 2 6-5 11
6 Oțelul II 6 2 4 0 9-6 10
7 Bacău 6 3 1 2 11-9 10
8 Roman 7 3 1 3 7-7 10
9 Panciu 6 2 1 3 4-7 7
10 Ceahl. II 7 1 1 5 5-10 4
11 Aerostar 7 1 1 5 2-10 4
12 Miroslava 6 0 2 4 4-10 2










rezumat video 🙂
http://www.gazetasv.ro/index.php?s=ViewArticle&id=7191