Prima paginăActualitateRoman

Fostul club al copiilor este dorit de Primăria Roman

Dimensiune text

Dacă va trece în administrarea Primăriei, în clădire ar putea funcţiona două grădiniţe.

Primarul Laurenţiu Dan Leoreanu s-a întâlnit, miercuri, la Bucureşti, cu ambasadorul Republicii Armene în România, excelenţa sa Hamlet Gasparian. Întâlnirea, la care a participat şi Varujan Vosganian, ministrul Economiei, şi reprezentanţii Arhiepiscopiei Armene, a avut ca principală temă de discuţie posibilitatea preluării în administrare, de către Primăria Roman, a clădirii unde a activat Clubul Copiilor. Clădirea, situată în apropierea Bisericii Armeneşti din Roman, a fost retrocedată în urmă cu şase ani Arhiepiscopiei Armeneşti şi, de atunci, starea ei se degradează. Deşi, în trecut, au fost discuţii pentru închirierea  ei, acestea nu s-au finalizat, iar primarul Laurenţiu Dan Leoreanu speră să poată obţine dreptul de a o folosi şi de a o repara.

„Am purtat discuţii referitoare la clădirea în care a funcţionat Clubul Copiilor şi urmează să întocmim o documentaţie pe care o vom trimite Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Armene din Bucureşti. Noi ne-am gândit ca, prin lucrări curente de întreţinere, să compensăm o chirie pe care să o stabilim împreună. Este păcat ca această clădire să se dărâme, pentru că este o clădire frumoasă. Noi le-am propus şi un schimb de terenuri, pentru că avem un teren chiar în faţa clădirii pe care vrem să-l cedăm lor, iar ei să ne dea la schimb un teren în faţa bisericii, pentru că vrem să facem o esplanadă frumoasă la intrarea în Biserica Armenească. Clădirea ar putea fi folosită pe post de grădiniţă, pentru că noi trebuie să relocăm două grădiniţe din oraş, Grădiniţa nr. 5 şi Grădiniţa nr. 12. Clădirea uneia a fost retrocedată, iar cealaltă are nevoie de reparaţii capitale, astfel că ne-ar prinde bine clădirea fostului Club al Copiilor”, a apreciat primarul Laurenţiu Dan Leoreanu.

Citește și:   80 de cazuri noi de infecție COVID-19 în Neamț, 4.441 la nivel național

Potrivit acestuia, discuţiile au fost deschise, dar o decizie nu a putut fi luată imediat, întrucât trebuie luată în cadrul Consiliului Eparhial. Următorul pas este întocmirea unui dosar cu toată documentaţia necesară, care va fi înaintată, săptămâna viitoare, către Arhiepiscopia Armenească de la Bucureşti.

Partajează articolul
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

COMENTARII

WORDPRESS: 0