Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) – Serviciul Teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților Doru Lozincă, la data faptelor director al Grupului Școlar „Ion Ionescu de la Brad”, din comuna Horia, județul Neamț, și Liviu Iulian Ciubotaru, la data faptelor responsabil proiect, informează un comunicat al DNA.
Doru Lozincă este acuzat de săvârșirea infracțiunilor de schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor europene, și de tentativă la infracțiunea de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în timp ce Liviu Iulian Ciubotaru – și el fost director al liceului – este acuzat de săvârșirea infracțiunilor de complicitate la infracțiunea de schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor europene, și de complicitate la tentativă la infracțiunea de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.
„În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt. La data de 22 octombrie 2010, între Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale și Grupul Școlar Agricol «Ion Ionescu de la Brad», reprezentat de Lozincă Doru, a fost încheiat contractul de finanțare privind proiectul «Mobilitate – Leonardo da Vinci» cu tema «Dezvoltarea și diversificarea competențelor profesionale a tinerilor, pentru dezvoltarea durabilă a economiei din zona rurală», cu o valoare totală eligibilă a proiectului de 194.408 euro, din care avansul a fost prevăzut la 80% (155.526,40 euro).
Proiectul a fost prevăzut să se desfășoare în perioada 27.10.2010 – 18.11.2011, la final beneficiarul urmând să prezinte un «Raport final» (considerat cererea de plată a soldului) în termen de 60 de zile calendaristice.
În acest context, inculpatul Lozincă Doru, beneficiind și de ajutorul celuilalt inculpat, în loc să folosească avansul de 155.526,40 euro pentru asigurarea cheltuielilor necesare formării/dezvoltării profesionale a unui grup țintă constituit din elevi ai liceului pe care-l conducea (ce ar fi trebuit să fie selectați în baza unor criterii expres prevăzute – specializare, cunoștințe lingvistice), a utilizat banii contrar acestei destinații, în condițiile în care nu a avut loc o selecție propriu-zisă a participanților și nu s-a efectuat pregătirea lingvistică, pedagogică și culturală conform prevederilor contractului de finanțare.
Mai mult, o parte din cheltuielile prezentate de beneficiar (cu referire la pregătirea profesională din România și Franța și cheltuielile de masă) nu sunt reale, sumele avansate în acest scop fiind însușite de managerul de proiect sau de formatorii desemnați pentru pregătirea participanților.
În aceste condiții, în vederea obținerii restului de bani, în cuantum de 33.104,41 euro, inculpatul Lozincă Doru a întocmit două „Rapoarte finale” (din care unul la solicitarea expresă a Agenției Naționale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale și Grupul Școlar), care au la bază mai multe înscrisuri ce conțin date false sau inexacte. Această sumă de bani nu a mai fost aprobată de Autoritatea Contractantă, având în vedere cele menționate mai sus”, informează un comunicat al DNA.
Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale s-a constituit parte civilă în cauză, cu suma de 147.402,78 euro la care se adaugă dobânzi și penalități calculate până la data plății efective. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Neamț.
„Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, mai precizează procurorii DNA.
Comentarii
ce enormitati ce monstruozitati legislative implementate si cu ajutorul slugilor aservite din justitie si celelalte organisme administrative ,ce penalitati ce dobanzi ,in situatia in care mare majoritate a fondurilor nici nu sunt cheltuite de ROMANIA ,dar contributia de miliarde de euro se varsa anual si la termen in contul U.E.,se mai gasesc nenorociti de pe la noi sa conteste legalitatea,cheltuiri acestor fonduri ,si scormonesc cu o incapatanare demna de o cauza mult mai patriotica ,cand ar trebui facut front comun si indreptata situatia intern sunt atatea metode de indreptare ,dar pentru slugi este mult mai usor sa aplice asa zisa lege in loc sa colaboreze si sa caute solutii cu cei in cauza pentru recuperarea unui eventual prejudiciu sau deturnare ….mie scarba mai de toateasa ziselor organe de control …..eeeahhh !!!
Ce magari, nu au fost in stare sa faca pe cont propriu avere si au furat posibilitatile unor tineri de a vedea lumea . Sper sa primeasca pedepse aspre.
95 la suta care au ,,averi”,au facut cel putin evaziune,si sunt care au si infractiuni la activ dar au averi cat despre ,,posibilitatea de a vedea lumea „,tinerii respectivi nu stiu cat au simtit acest ,,furt”,iar unul care eticheteaza in magari pe unii care sunt deocamdata nevinovati (nu sunt condamnati definitiv ),este o canalie ,un retard si un nesimtit,sa nu de-a domnul sa ,,cazi”,si tu intr-o greseala si sa afle ,,organili competenti „si sa speram sa primesti maxim de pedeapsa ,apropo probabil te vei simti mai om si vei trai mai bine stiind ca unii sunt la ,,bulau „,cioarsa de om ce esti !!!
Observ din tonul tău acid ca ești cu ceva probleme, contra sistemului, contra părerilor venite din partea altora, contra a tot ce nu vine din partea ta, atotștiutor autointitulat. Nu mă obosesc sa Îți dau ție explicații de ce am folosit acel apelativ, pentru ca mi-as irosi timpul. Îți recomand totuși un control de specialitate și , eventual, sa te abții în a improsca cu noroi pe o părere venită din partea cuiva pe care nu îl cunoști.
Am citit cu atentie rechizitoriul parchetului, daca asa au facut sa si traga ponoasele , si asa liceul arata ca dupa bombardament, putinii bani accesati trebuiau folositi in reabilitarea liceului si instruirea elevilor asa cum cerea proiectul, lucru care nu s a facut, Regret mult starea de neglijenta in intretinerea cladirilor, in actul educational, al unui liceu renumit in agricultura Moldovei care a dat o treime din specialistii din agricultura Moldovei. Cum multumim noi lui Ion Ionescu de la Brad mostenirea gratuita care ne a lasato, cladiri si pamant, pentru a sluji cu credinta agricultura….
Pacat, domnul Lozinca mi-a fost diriginte. M-as bucura sa fie nevinovat…
Simona. Lozinca a semnat ca primarul fara sa se uite ce semnează si a vazut doar niste facturi aduse din Franța. Acele facturi nu au putut fi verificate in liceu pentru a fi refuzate in cazul unui fals si uite asa din motivul ca era director pe atunci, altii au facut burta mare si Lozinca trage. Posibil o fi luat si el dar nu stiu sigur. Cam asta vad eu realitatea. Acum procurorii o sa decida
da recunosc ca daca spui ceva real si spui realitatea esti ,,acid”,am probleme cu sistemul daca tie iti place acest sistem nu ai decat executa in continuare ,eu nu am o problema cu pareri argumentate din partea nimanui ,as vrea totusi sa fiu atoatestiutor,pacat ca nu sunt si ,,autointitulat”,eu totusi m-am deranjat si iti explic ,consider ca nu imi irosesc timpul,daca iti recomand sa citesti mai atent si eventual printre randuri ,poate intelegi mesajul unui problematic care nu a fost cu probleme mentale sau comportamentale la nici un consult la dr. TIBUCANU ,SI TU EVENTUAL daca te simti improscat in loc sa te recunosti si mai ales sa te regasesti in epitetele mele iti stau la dispozitie ma cunosti dar tare mie teama sa nu-mi confirmi toate epitetele despre tine ,apropo ,mai tii minte cuvintele ,patriot ,solidar ,bun ,generos cu cel cazut in greseala ,si mai ales tine minte asta patria ta este ROMANIA,celelalte sunt tari ,patriotule ……….cioarsa !!!!!
Mai băiatule, ce ai consumat?…ca vreau și eu!
Sa te cunosc? Nu , mulțumesc! Nu sunt zoologica și nu am curiozități sa cunosc indivizi cel puțin ciudați. Cântă la alta masa , ca nu am bani mărunți!
da mistocareala de aburit ,stie orice dobitoc cu pretentii de smecher ,ce sa spui la o c…va de om de patriotism ,de principii cand el e varza la capitole esentiale de exprimare si simtire ,nu am ce discuta si daca eventual te voi cunoaste vreodata ,sa te fereasca EL !!!
CIOARSA !!!