Roman, Neamț
Căutare site

Filmul „Octav”, regizat de fiul compozitorului Sergiu Celibidache, avanpremieră la Roman

Filmul „Octav”, regizat de fiul compozitorului Sergiu Celibidache, avanpremieră la Roman

 

Producătorii lungmetrajului „Octav”, regizat de Serge Celebidachi, fiul compozitorului și dirijorului romașcan Sergiu Celibidache, vor să proiecteze la Roman pelicula, ulterior urmând ca filmul să fie lansat și în cinematografe. Astfel, aceștia solicită un sprijin de 9.000 de lei, circa 2.000 de euro, pentru organizarea unui eveniment cinematografic, la care urmează să fie prezenți și actori din distribuție, printre care se numără și Marcel Iureș.

Invitația vine din partea Asociației Cultural – Educative ACIS București, reprezentată de Adela Vrînceanu-Celebidachi, soția lui Serge Celebidachi, care a comunicat faptul că un astfel de eveniment ar fi binevenit să aibă loc la Roman, având în vedere legătura dintre regizor și tatăl său, a cărui casă în care a locuit se regăsește în centrul Romanului.

Filmul ar urma să fie prezentat, în Casa de Cultură, pe 28 septembrie. Filmul îi are ca protagoniști pe Marcel Iureș, Victor Rebengiuc, Andi Vasluianu și mulți alții, este regizat de Serge Celebidachi, coloana sonoră este compusă de Vladimir Cosma, iar director de imagine a fost Blasco Giurato, care are în palmares nenumărate premii internaționale, fiind cunoscut pentru Cinema Paradiso, laureat cu premiul Oscar. Filmul Octav va fi lansat în România pe 6 octombrie 2017.

„Campania de marketing și distribuție a filmului presupune organizarea unor serii de evenimente/avanpremiere în orașe importante din România, Romanul fiind printre primele orașe importante. Proiecția filmului va fi urmată de o sesiune de întrebări și răspunsuri legate de film la care poate participa publicul aflat la vizionare și de o sesiune de autografe pe care actorii prezenți la proiecție și regizorul le vor da pe afișele/flyerele filmului. Evenimentul va fi filmat de către echipa ACIS pentru a putea fi comunicat la nivel național În baza acestei solicitări, Primăria municipiului Roman a efectuat, timp de o săptămână, un sondaj de opinie referitor la organizarea la Roman a proiecției filmului OCTAV, cu prezența la eveniment a protagoniștilor acestui lung metraj precum şi a altor membri ai echipei de filmare, 64,5% dintre respondenți fiind de acord cu acest eveniment, cu condiția ca «cheltuiala să nu depășească suma de 2.000 de euro». Având în vedere că un asemenea eveniment este de amploare națională, europeană și internațională, Romanul având un beneficiu de imagine ca fiind un municipiu ce susține cultura românească, precum și faptul că cetățenii din Roman și Zona Roman se pot bucura de prezența unor valori românești incontestabile, rog domnii consilieri să aprobe alocarea sumei de 9.000 lei din bugetul local pentru organizarea în bune condiții a evenimentului cinematografic de lung metraj Octav, la Roman, în data de 28.09.2017”, se arată în expunerea de motive înaintată consilierilor locali, cei care vor lua decizia finală asupra cheltuirii banilor din bugetul local pentru organizarea acestui eveniment.

Discuția asupra acestui proiect va avea loc luni, 31 iulie, în ședința ordinară a Consiliului Local.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.