HomeActualitateNeamt

Fermierii sunt aduși cu “citație” la APIA Neamț

Instituția trimite fermierilor scrisori prin care le solicită să se prezinte pentru a-și completa cererea unică de plată. 

Agenția pentru Plăți și Intervenție în Agricultură Neamț se vede nevoită să invite personal fermierii la sediul unităților arondate, deoarece aceștia nu au respectat programările pe care instituția le-a trimis “în teritoriu”. Potrivit datelor oficiale comunicate de APIA Neamț, până la mijlocul săptămânii trecute au fost  programaţi 9.881 de fermieri, dar s-au preluat doar 3.618 de cereri. “Am început să le trimitem personal fermierilor scrisori prin care îi invităm să vină să depună cererea unică de plată. Poate așa se mobilizează mai bine. Trebuie să facem și acest efort financiar, deoarece aceștia s-au prezentat în număr foarte mic să-și depună cererea. Noi avem capacitatea de a prelua toate cererile programate, dar fermierii nu s-au prezentat şi au făcut să existe un decalaj care o să pună presiune pe ultimele zile. O să fie destul de dificil pentru noi, dar şi pentru fermieri. La ora actuală,  mergem pe ce am programat în ziua respectivă, dar, în măsura în care timpul permite, vom prelua şi de la ceilalţi” a spus Mihai Dorneanu, director executiv al APIA Neamţ. Situaţia se repetă în fiecare an, fermierii preferând să lase totul pe ultimele săptămâni sau, chiar, să vină cu doar câteva zile înainte de termenul limită. APIA a făcut eforturi notabile, în ultima perioadă, pentru ca lucrurile să fie funcţionale şi fermierii să depună în condiţii normale cererile unice. Mai mult, instituţia va lucra în toate weekend-urile, până pe 15 iunie, astfel încât toţi fermierii să poată depună cererile unice de plată a subvenţiilor fără nici un fel de penalitate. Programul pentru primirea cererilor va fi de luni până sâmbătă, inclusiv. Precizăm că Ministerul Agriculturii a decis recent că, la depunerea cererii unice de plată, pentru anul 2015, se va cere adeverinţa privind terenul agricol înscris în Registrul agricol 2014, dacă registrul 2015-2019 nu este disponibil. Mai mult, pentru a demonstra că terenul este la dispoziţia fermierului, agricultorii vor prezenta o serie de documente, după caz. Astfel, aceştia vor depune o copie după titlul de proprietate, iar în cazul în care nu deţin acest document vor prezenta o adeverinţă, împreună cu o declaraţie pe propria răspundere şi un tabel centralizator cu terenurile deţinute. În acelaşi timp, arendaşii sau concesionarii vor depune o adeverinţă care să ateste utilizarea terenului şi tabelul centralizator.

Comentarii

WORDPRESS: 0