HomeRoman

Femeile rrome cer respect şi promovează demnitatea

Femei de etnie rromă, cu statutul de angajate în muncă, au aflat, în cadrul unei campanii de informare, care le sînt drepturile de care se bucură în calitate de angajate şi care sînt metodele prin care se pot apăra de discriminare.

 

 

Campania de informare derulată sub sloganul „Priveşte-mă aşa cum sînt!” face parte din activităţile proiectului „Împuternicirea femeilor rrome pe piaţa muncii”, realizat de Agenţia de Dezvoltare Comunitară Împreună, în parteneriat cu Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România „Frăţia” şi Institutul Naţional de Cercetare Știinţifică în Domeniul Muncii şi Protecţiei Sociale.

La eveniment a participat şi primarul Romanului, profesorul Laurenţiu Dan Leoreanu, Anghel Drăgan, preşedinte al Partidei Rromilor, filiala Roman, consilierul primarului Romanului, Bogdan Sava, şi reprezentanţi ai Asociaţiei de Iniţiativă Locală Roman 2002 şi ai Fundaţiei „Pacea”.

Nu putem spera la o schimbare a imaginii care există despre comunitatea rromă,  dacă nu oferim ajutor. Orice se face pentru a aduce un plus de educaţie, de competenţe, de schimbare a comportamentului, este în primul rînd benefic pentru noi. Întotdeauna am spus că sînt pentru proiectele scrise de dragul oamenilor şi nu pentru proiectele scrise de dragul de a scrie proiecte. Știu că acesta este un astfel de proiect şi că, în final, le va ajuta pe femeile rrome să crească în demnitate, atît în ceea ce priveşte statutul lor în familie, cît şi în societate, la locul de muncă„, a spus primarul Laurenţiu Leoreanu, care a adăugat că întotdeauna a sprijinit comunitatea rromă şi că a avut prieteni în rîndul rromilor încă de cînd era elev.

Proiectul, care se derulează sub sloganul «Priveşte-mă aşa cum sînt!» doreşte să aducă în atenţia opiniei publice problemele salariaţilor reprezentînd grupurile vulnerabile pe piaţa muncii. Mesajul «Priveşte-mă aşa cum sînt!» se îndreaptă către toate structurile societăţii, deoarece cu toţii ne dorim să fim respectaţi şi valorizaţi pentru ceea ce facem. Dincolo de etnie, interesele salariaţilor pe piaţa muncii sînt aceleaşi: munca depusă să fie apreciată, iar respectul să reprezinte o stare firească la locul de muncă„, a spus moderatorul evenimentelor, expertul local al Agenţiei Împreună, Cecilia Cobzaru.

Un eveniment similar a avut loc miercuri, 15 februarie, la Săbăoani, grupul ţintă, de această dată, fiind constituit din 30 de femei angajate din sat.

La întîlnire, care a avut loc la Primăria Săbăoani, a participat primarul comunei, Valeria Dascălu, secretarul Primariei Săbăoani, economist Marcela Robu, şi directorul adjunct al Liceului Teoretic „Vasile Alecsandri” din localitate, profesoara Ioana Ciobanu.

Comentarii

WORDPRESS: 0